Ponta: Procurorul general și șeful DNA, aleși după o selecție condusă de viitorul ministru



Premierul Victor Ponta a anunțat că procurorul general și șeful DNA vor fi selectați în urma unei proceduri care va fi condusă de viitorul ministru al Justiției, precizând că aceasta este concluzia la care s-a ajuns în urma discuției cu membrii secției de procurori ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
El a precizat că a propus Consiliului o procedură directă, în care ca ministru interimar să formuleze propuneri, candidații să fie audiați la CSM, iar președintele să numească, dar secția de procurori a CSM a avut o altă opțiune, pe care nu poate decât să o respecte.
„Nu am făcut niciun fel de nominalizare și nu am vorbit de niciun fel de nume, nici aici, la întâlnirea cu secția de procurori, nici cu altă ocazie. Am avut o discuție despre procedură: dacă mergem pe procedura prevăzută în acest moment de lege, cu propunerea ministrului Justiției, avizul CSM și numirea de către președinte, sau dacă mergem pe acea procedură discutată și cu ministrul Pivniceru și cu Comisia Europeană, care presupune anumite etape discutate de Pivniceru cu secția de procurori. Opinia membrilor secției de procurori este de a merge pe o procedură de selecție, cu toate acele etape. Am luat act de acest punct de vedere, am spus foarte clar că nu vreau să facem propuneri decât dacă ne înțelegem asupra procedurii de urmat și acesta este rezultatul”, a spus Ponta.
Premierul a precizat că îl va informa telefonic pe președintele Traian Băsescu despre această concluzie, cu mențiunea că nu va exista „o procedură rapidă”, o informare în acest sens urmând să fie transmisă și Comisiei Europene.
„Probabil că voi numi mai întâi un nou ministru al Justiției, care va stabili și va conduce aceste proceduri”, a spus Ponta.
El a arătat totodată că oficialii Comisiei Europene doresc să existe procurori numiți printr-o procedură agreată de președinte, CSM și minsitrul Justiției.
Întrebat de jurnaliști dacă s-a răzgândit în urma presiunii Asociației Magistraților sau a „străzii” după ce inițial a anunțat că dorește să înainteze rapid propuneri de procurori, fără selecție, premierul a afirmat că nu s-a răzgândit absolut deloc și că tot timpul a spus că se va consulta cu CSM.
„Eu am venit, nu m-am răzgândit, am propus și astăzi această procedură, secția de procurori are cu totul și cu totul altă opinie față de acea procedură stabilită cu fostul ministru și Comisia Europeană. Noul ministru va trebui să facă o procedură care să nu fie suspusă reproșurilor”, a spus Ponta.
El a arătat că în postura de candidați la conducerea Parchetului General și a DNA se vor putea afla toți cei care doresc să se înscrie și că nu a discutat de circa un an cu fostul procuror general Laura Kovesi.
Întrebat în același timp dacă portofoliul Ministerului Justiției va rămâne la PNL, premierul a răspuns: „Sigur, de ce nu?”.
Anterior, tot marți, înainte să se urce în mașină după participarea la festivitățile prilejuite de Ziua Jandarmeriei, premierul Victor Ponta a fost întrebat mai întâi de jurnaliști: „Astăzi vom avea propunerile ?”, iar premierul a răspuns: „Vă spun la CSM”.
Jurnaliștii au insistat și l-au mai întrebat dacă o va numi pe Kovesi la conducerea DNA, iar răspunsul premierului a fost: „Da”.
Ulterior, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a susținut că premierul Victor Ponta a răspuns afirmativ la întrebarea dacă va susține declarații la CSM pe tema numirii procurorilor și nu la cea privind o numire a Laurei Kovesi la șefia DNA.
„Premierul nu face declarații peste umăr la întrebări atât de importante. El a răspuns la întrebarea dacă va face declarații pe această temă și a răspuns : «Da, la CSM»”, susține purtătorul de cuvânt al Guvernului, într-o declarație acordată MEDIAFAX.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți, că nu a văzut un anunț oficial al premierului Victor Ponta, ministru interimar al Justiției, privind persoana propusă la șefia DNA, precizând că în momentul în care va exista un astfel de anunț își va spune public punctul de vedere.
Asociația Magistraților din România (AMR) a cerut președintelui și premierului, luni, să revină asupra „declarațiilor de intenție” privind numirea șefilor PICCJ și DNA, întrucât „orice implicare politică a justiției, fundamentată pe înțelegeri meschine”, va afecta România pe plan intern și internațional.
În 22 noiembrie 2012, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) i-a respins pe candidații Tiberiu Nițu și Ioan Irimie, propuși de ministrul Justiției, Mona Pivniceru, pentru funcțiile de procuror general al României și șef al Direcției Naționale Anticorupție, votul fiind previzibil de la debutul ședinței.
Procedura de selecție a procurorilor șefi a fost impusă de Comisia Europeană după ce voci au reclamat la Bruxelles tentativa politicului de a-și impune controlul asupra Justiției.
Potrivit legii, ministrul Justiției este cel care face propunerea de numire a procurorului șef, CSM dă un aviz consultativ, iar președintele țării este cel care emite decretul de învestire în funcție. Concret, este atributul exclusiv al ministrului de a face propunerea, care poate fi respinsă doar o dată, conform unei decizii a Curții Constituționale.