Ponta: Prin anticipate în iunie am avea un nou Parlament și România nu va eșua



Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după consultările de la Palatul Cotroceni, că evitarea anticipatelor ar perpetua instabilitatea politică până la sfârșitul anului.
Ponta a afirmat, după consultările dintre președintele Traian Băsescu și liderii opoziției, că singura soluție pentru rezolvarea actualei crize politice este organizarea alegerilor anticipate.
El a spus că dacă s-ar organiza alegeri parlamentare anticipate, așa cum dorește opoziția, în luna iunie România ar putea avea și o nouă administrație locală, dar și un nou Parlament legitim ales, precum și un nou Guvern care să ia măsurile economice pentru a evita ca România să eșueze.
„Un 2012 cu un Guvern al unei majorități din ce în ce mai fragile, cu două rânduri de alegeri și cu negocieri politice prelungite este un an pierdut pentru România, un an cu instabilitate și cu consecințe politice și economice grave”, a afirmat Ponta.