Ponta, primarilor: Vreți în comisii de retrocedare? Vă pun, să nu îmi iau doar eu înjurături



Premierul Victor Ponta le-a transmis, joi, reprezentanților Asociației Orimarilor că le va rezolva cererea de a face parte din comisiile de inventariere, prevăzute de Legea retrocedărilor, el arătând că le face un rău, dar că responsabilitatea va fi împărțită și nu-și va lua doar el înjurăturile.
„Sunt cereri ale dumneavoastră pe care le rezolvăm imediat. Ați zis să fiți în comisii la Legea cu restituirile, să fiți președinții comisiilor. E logic. Mie mi-e că vă fac un rău că vă pun președinți la comisiile alea, dar dacă vreți, vi-l fac. Că e un necaz cu alea. S-au retrocedat și știți foarte bine, avem hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care vi s-a dat tot satul sau toată comuna și nu aveți cum să vă opuneți cum nu am nici eu cum să mă opun. Deci într-un fel am luat-o pe noi”, le-a spus Ponta primarilor.
El a precizat că la proxima ședință de Guvern, miercuri, va fi dată o Ordonanță în acest sens.
„Aveți dreptate. Vreau să vă spun sincer: miercuri, dacă putem să dăm Ordonanță să vă punem șefi de comisii, vă punem, că e foarte bine. Vreau să împărțim responsabilitatea, să nu îmi iau doar eu înjurături”, a spus Ponta.