Ponta: Poate mâine avem ministru la Transporturi, pretextul amânării era HG pentru CFR Marfă



Președintele Traian Băsescu ar trebui să numească un nou ministru la Transporturi, deoarece pretextul pentru amânarea unei astfel de decizii era ca Guvernul să adopte hotărârea privind contractul de privatizare a CFR Marfă, act normativ care a fost adoptat miercuri, consideră premierul Victor Ponta.
„Sper ca după adoptarea acestei hotărâri de guvern – că înțeleg că ăsta era pretextul – să avem totuși un ministru al Transporturilor care, zi de zi, 10 ore pe zi, să se ocupe de activitatea ministerului. Acu, secretarul de stat Ghibu face acest lucru foarte bine, dar până la urmă un ministru este cel care trebuie să conducă ministerul. Dacă problema era adoptarea acestei hotărâri, iată, am adoptat-o, poate că mâine o să avem ministru”, a spus Ponta.
Contractul de privatizare a companiei CFR Marfă a fost aprobat de Guvern, în ședința de miercuri
Luni, președintele Traian Băsescu a declarat că premierul Victor Ponta trebuie să își asume, în calitate de ministru interimar la Transporturi, responsabilitatea politică pentru privatizarea CFR Marfă, având în vedere aprecierile pozitive făcute de acesta la modul cum s-a derulat privatizarea.
El a motivat și legat de acest argument opțiunea sa de a decide abia pe 23 august cu privire la desemnarea lui Ovidiu Silaghi pentru portofoliul Transporturilor.
În prezent, premierul Ponta este ministru interimar al Transporturilor, iar secretarul de stat Cristian Ghibu coordonează activitatea instituției.