Premierul Victor Ponta a declarat, duminică, în localitatea brașoveană Sâmbăta de Sus, că speră să găsească o soluție, împreună cu Parlamentul, pentru a crește indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități, informează Mediafax.”La următoarea ședință de Guvern, doamna Rovana Plumb o să ne aducă o informare exact cu indemnizațiile acutale pe care le plătim pentru persoanele cu dizabilități, pentru că pentru însoțitorii acestor persoane am rezolvat la ultima rectificare bugetară și avem toți banii. Dar pentru persoanele cu dizabilități sper să găsim, împreună cu Parlamentul, soluția să le mai indexăm pensiile“, a spus Ponta.Victor Ponta a participat, duminică, alături de soția sa, Daciana, și de fiica lor, Irina, la slujba religioasă de la Mănăstirea Brâncoveanu din localitatea brașoveană Sâmbătă de Sus.După terminarea slujbei religioase, Ponta s-a salutat și a vorbit cu oamenii, iar la un moment dat a văzut în mulțime un bărbat imobilizat într-un pat cu rotile, el mergând la acesta.




