Ponta: Pentru fonduri UE în 2007-2013, în special la POSDRU, a fost un infern. Vor mai exploda bombe



Acțiunile derulate în perioada 2007-2013 pentru atragerea de fonduri europene în Programul Sectorial privind Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) au fost un infern din care s-a crezut că s-a ieșit, dar datele ministrului Muncii relevă că vor mai exploda destule „bombe”, avertizează premierul Ponta, informează Mediafax.”Am avut, astăzi, o discuție importantă legată de Acordul de Parteneriat cu UE, de modul în care România va cheltui fondurile de coeziune, structurale, alocate nouă. Dacă în primul exercițiu, 2007-2013, pot să spun fără ezitare că, în special la POSDRU, totul a fost un infern și un infern din care credem că am ieșit – doamna ministru Câmpeanu, mai bine informată decât mine, zice că mai avem destule bombe care vor exploda – asta nu înseamnă însă că, în viitorul exercițiu financiar, nu vom avea sume cel puțin la fel de importante”, a spus Ponta, în cadrul unei conferințe a cărei temă a fost dialogul social dintre Guvern, sindicate și patronate.Conferința a urmat unei reuniuni organizate, marți dimineața, la Guvern, pe tema Acordului de Parteneriat cu UE privind modul de cheltuire a fondurilor europene în perioada 2014-2020.La începutul lunii august 2012, Comisia Europeană a presuspendat POSDRU, ca urmare a deficiențelor identificate de partea comunitară în contractarea proiectelor, plățile fiind deblocate în februarie anul trecut.



Recomandări

Corina Crețu: Absorbția fondurilor europene, slăbiciunea României încă de la aderarea la UE

Ponta: România riscă pierderea a 3,3 miliarde euro în urma anchetelor pe fonduri europene

Ponta: POSDRU a fost un coșmar. Acum merge mai departe, nu este adevărat că nu se iau bani europeni

Ponta: Se caută soluții ca de programul „Cornul și Laptele” să beneficieze doar cei care au nevoie