Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la RRA, că numirile la vârful vămilor erau făcute de către șeful ANAF, Sorin Blejnar, el precizând că așa ar scrie în dosarul instrumentat de DNA.
Ponta a afirmat că toți vameșii și șefii de vămi arestați în ultimele zile au fost puși în funcții de către PDL, începând cu 2009.
„Este familia lor, acești oameni au fost puși acolo tocmai ca să aducă bani la partid. Este prima dată după Țigareta II când DNA spune foarte clar că banii erau pentru un partid, pentru PDL, că el făcea numirile. Numirile s-au făcut de către Blejnar, așa scrie în dosarul de la DNA”, a spus el.
Președintele PSD a mai susținut că Blejnar ar fi cercetat penal de către DNA pentru returnare de TVA de 60 de milioane de euro.
„Era un sistem corupt care aduna bani pentru cei ce sunt astăzi la putere, nu pentru cei care au fost acum șapte ani sau pentru cei care vor fi mâine”, a mai spus Ponta.
El a apreciat că scandalul de corupție în vămi demonstrează că obiecțiile Franței și Germaniei față de intrarea României în Schengen erau îndreptățite.
„Când Franța și Germania ne-au spus acum o lună că nu suntem pregătiți să intrăm în Schengen pentru că sunt mari probleme de corupție în vămi, președintele Băsescu, pe stilul Ceaușescu, a ieșit și a înfierat, a acuzat Franța și Germania. Zilele acestea se dovedește că Franța și Germania știau foarte bine ce se întâmplă în vămile din România”, a declarat Ponta.