O eventuală reducere a taxei pe valoarea adăugată la alte produse decât pâinea va fi analizată doar după 1 iulie, a declarat premierul Victor Ponta.
El a susținut declarația în contextul în care a precizat că efectul amânării majorării accizelor la carburanți va fi analizat după primele trei luni, dar un eventual gol de venituri nu poate fi reglat decât prin rectificare care poate fi efectuată numai în semestrul II, rectificare bugetară care, în aceste condiții, poate fi negativă.
În urmă cu două luni, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că TVA va scădea la 9%, cel mai probabil, și în sectorul cărnii în anul 2014, iar ulterior vor fi posibile reduceri de TVA la legume, fructe și lapte.
El a precizat că măsura reducerii TVA de la 24% la 9% va fi luată după evaluarea efectului reducerii TVA la pâine.
La sfârșitul lunii iulie, Guvernul a decis reducerea TVA la pâine de la 24% la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creșterea, tot din septembrie, a accizelor la alcool și introducerea de accize la bunuri de lux.