Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, întrebat dacă este posibilă excluderea lui Mircea Geoană, că nu dorește să excludă pe nimeni din partid, dar cei interesați de funcții să meargă la partidul „fripturiștilor”, la Gabriel Oprea.
Întrebat dacă este o variantă excluderea din PSD a lui Mircea Geoană, Ponta a răspuns: „Nu vreau să exclud pe nimeni, vreau să rămână în PSD cei care vor să rămână în PSD, că au sau nu au funcții, că sunt sau nu la putere. Cine e mai apropiat de… e un partid al fripturiștilor, e foarte bun. Cine vrea la putere cu orice preț, poate să meargă acolo, la domnul Oprea și la domnul Miky Șpagă”.
Ponta a mai afirmat, întrebat despre discursul critic de la începutul Consiliului Național al Organizației de Seniori a PSD, că s-a referit atât la cei care au plecat din PSD, cât și la cei care ar mai putea pleca în perioada următoare.
„Dacă te duci într-un partid și stai cât te pune într-o funcție sau cât ești ministru sau șef pe undeva și când nu mai ești îți dai seama dintr-odată că nu mai e bun partidul, înseamnă chiar că nu era locul tău acolo”, a mai spus el.
Victor Ponta a declarat, vineri, în discursul la Consiliul Național al Organizației de Seniori a PSD, că faptul că Ion Iliescu nu a plecat din partid, în 2005, când nu a fost ales în fruntea formațiunii, este o lecție pentru tânara generație de social-democrați și pentru cei care spun că părăsesc formațiunea dacă nu primesc funcții.
Ponta a vorbit despre cei din PSD care pleacă din partid sau doresc să înființeze alt partid atunci când nu mai au funcții în PSD. El nu a dat nume, însă a sugerat că se referă la unii foști lideri PSD care au demisionat din partid și s-au înscris în UNPR, precum și la cazul lui Mircea Geoană și Ion Toma, suspendați din PSD.
„Eu învăț din exemplul lui Ion Iliescu, care în 2005, când nu a fost ales președinte, nu a spus că face alt partid sau că pleacă din PSD dacă nu îi dăm nu știu ce funcție. Nu, a rămas în partid și a zis că rămâne social-democrat toată viața. Este o lecție pe care generația mai tânără poate o învață mai bine. Vreau să le arăt obrazul și celor din generația mea, care spun că dacă nu le dăm funcții pleacă. Este bine că s-a format un partid al fripturiștilor, al celor care vor funcții, că altfel pleacă, pentru că altfel poate rămâneau pe aici, pe la noi și stricau ce vrem să facem”, a declarat Ponta.
Președintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Craiova, că disputele din interiorul PSD, legate de o întâlnire pe care ar fi avut-o cu mai mulți parlamentari „nu merită comentate”, apreciind că vor fi găsite „resurse interne” pentru a ieși din „chestia asta”.
„Acest tip de dispută nici nu merită comentat. Sunt lucruri mai importante în țară, de la viața unor copii, până la bunul mers al societății. Vom găsi noi resurse interne să găsim o formulă să ieșim și din chestia asta. Sunt lucruri care nu merită comentate”, a spus Mircea Geoană.
Surse din conducerea social-democrată au declarat, pentru MEDIAFAX, că lideri ai PSD au acuzat, miercuri, în BPN, că fostul președinte al formațiunii Mircea Geoană ar intenționa, împreună cu câțiva apropiați, printre care Ion Toma și Florentin Gust, formarea unui partid nou sau a unei platforme în interiorul PSD.
Potrivit surselor citate, Adrian Năstase le-ar fi spus membrilor BPN că Geoană, Toma, deputații Florentin Gust și Radu Coclici, precum și alți apropiați ai lui Geoană din teritoriu s-ar fi întâlnit săptămâna trecută la Hotel Ramada.
Discuția de la Ramada, potrivit relatărilor din BPN, s-ar fi concentrat asupra inițierii demersurilor de înființare a unui nou partid, propunerea fiind făcută de Toma. Sursele citate au arătat că, potrivit discuțiilor din BPN, Geoană i-ar fi convins pe apropiați că ar fi mai oportună inițierea unei platforme în interiorul PSD, care să se poziționeze critic față de actuala conducere.
Sursele MEDIAFAX au arătat că majoritatea membrilor BPN au ridicat problema sancțiunii lui Geoană, aflat deja în interiorul unei suspendări de șase luni din partid. Potrivit acestora, după ce s-a ridicat problema excluderii lui Geoană, Victor Ponta a propus ca, împreună cu Adrian Năstase și Ion Iliescu, să aibă o discuție lămuritoare, luni, atât cu Geoană, cât și cu Toma.
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, după ședința BPN, că, împreună cu Adrian Năstase și cu Ion Iliescu, se va întâlni săptămâna viitoare cu Mircea Geoană și cu Ion Toma pentru a vedea dacă aceștia mai „continuă” în PSD.
Fostul președinte PSD Mircea Geoană a declarat, miercuri, la Antena 3, că nu intenționează să înființeze, alături de apropiați ai săi, o nouă formațiune politică, însă a admis că este contactat de persoane care îi spun să încerce să facă și „altceva”, însă răspunsul său este că PSD este „casa” lor.