Președintele PSD, Victor Ponta, declară, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că Marian Sârbu și Cristian Diaconescu fac parte dintr-un scenariu de înființare a unui nou partid de stânga, inițiat înainte de Congres pentru varianta în care Mircea Geoană rămânea șeful PSD.
Victor Ponta crede însă că noul partid pe stânga nu se va mai înființa, având în vedere că proiectul era gândit pentru ipoteza în care Mircea Geoană ar fi câștigat un nou mandat de președinte al PSD.
Ponta nu neagă relațiile apropiate cu Gabriel Oprea, cu Elena Udrea și Dorin Cocoș, precizând că, din punct de vedere politic, nu va ține cont decât de PSD. El infirmă zvonurile despre o posibilă vizită la Cotroceni, cu o săptămână înaintea Congresului, și susține că va avea cu Traian Băsescu doar relații „instituționale”.
Ponta precizează că PSD va colabora cu PNL doar împotriva unor abuzuri ale actualei puteri și sugerează că alianța cu PC nu va mai funcționa la viitoarele alegeri. Potrivit lui Ponta, PSD se va poziționa ca principal adversar al PDL.
Victor Ponta susține că nu a fost dezamăgit de decizia lui Diaconescu de a-l sprijini pe Geoană la Congres, ci de faptul că acesta a candidat la funcția de președinte al PSD și, la două zile, a părăsit partidul. El precizează că Diaconescu nu i-a creat impresia unui personaj șantajabil.
Ponta mai spune că Geoană încă „digeră” rezultatele Congresului și că nu a perceput ca pe o amenințare mesajul acestuia privind depunerea mandatului de președinte al Senatului.
El mai declară că nu-i plăcea faptul că unele decizii erau luate duminică seară acasă la președintele partidului și anunțate luni în BPN.
Ponta susține că se completează „excelent” cu secretarul general Liviu Dragnea, el având experiență la nivel guvernamental central, iar Dragnea la nivelul structurilor locale. El precizează că îl respectă pe Adrian Năstase și că nu va încerca să se detașeze, ca imagine, de acesta. Potrivit lui Ponta, Năstase are o sarcină „importantă și grea”, aceea de a conduce Consiliul Național.
Prezentăm integral interviul acordat de Victor Ponta agenției MEDIAFAX:
Reporter: În ce măsură v-a dezamăgit Cristian Diaconescu, când, la Congres, a decis să îl sprijine pe Mircea Geoană?
Victor Ponta: În nici un fel. E decizia lui. El a avut o ofertă și de la mine de colaborare, o ofertă corectă. A luat decizia lui, e normal. Singura dezamăgire, să spun, este aceea că nu poți să candidezi la funcția de președinte al PSD și, la două zile după, să pleci din partid. Vă reamintesc, am spus-o și m-aș fi ținut de cuvânt: dacă nu câștigam funcția de președinte al PSD, aș fi rămas în partid așa cum am rămas după 2005 când am pierdut funcția de secretar general.
Rep.: Cine credeți că l-a monitorizat pe Diaconescu? Presa a speculat că ar fi făcut-o SRI, pe de o parte, Mitică Iliescu, pe de altă parte, sau o societate privată.
V.P.: Sincer, nu știu. Îmi doresc foarte tare să aflu de la instituțiile statului. Cristi Diaconescu a spus chiar el că are legătură cu cineva din partid. Îmi mențin hotărârea: oricum se numește acea persoană și, sigur, dacă există niște indicii serioase împotriva acelei persoane, nu mai are cum să meargă cu noi în PSD pe acest drum.
Rep.: Ați fost coleg foarte multă vreme cu Cristian Diaconescu. V-a făcut impresia că este un personaj șantajabil?
V.P.: Nu.
Rep.: Președintele PSD București, Marian Vanghelie, a cerut public, înainte de Congres, ca PSD să îl apere pe Cătălin Voicu. A doua zi a apărut o înregistrare în care îl înjura pe Mircea Geoană. Credeți că a fost o coincidență?
V.P.: Chiar nu știu. Habar nu am. Nu am auzit nici de apelul public, iar înregistrarea am văzut-o abia noaptea, pentru că ziua eram în campanie la colegii mei. Nu știu dacă există legături. De felul meu, nu-mi plac scenariile. Și, după cum mă cunoașteți, nu am trăit niciodată în scenarii, sunt un om care spun direct ce gândesc și nu știu tot ce se întâmplă în țara asta, cred că nimeni nu știe și e bine așa.
Rep.: Nu ați avut impresia că a fost, totuși, o campanie murdară înainte de Congres?
V.P.: Am avut impresia că a fost o campanie oarecum incorectă pentru discuțiile pe după masă: listă blocată, ești cu mine, dacă nu ești cu mine nu știu ce pățești. Tocmai de aceea, am spus foarte clar, de duminică am lăsat în urmă tot bagajul negativ. Nu poți să pleci la drum cu ghiulele de picior. Nu mai vreau să mai discut despre ce a fost înainte. Îmi cunosc colegii foarte bine, de zece ani sunt alături de ei, îi știu cu părțile lor bune sau mai puțin bune, dar sunt capabil să-i conduc pe un drum în care eu cred foarte tare.
Rep.: Apropo de ghiulele de picior. PSD condus de Victor Ponta cum se va poziționa față de subiectul Cătălin Voicu?
V.P.: Așa cum m-am poziționat și înainte să fiu președinte, și anume: când e vorba de abuzuri ale statului – și ridicarea unui senator de pe stradă e un abuz – vom reacționa. Când e vorba de o Justiție care își face treaba, indiferent că este coleg sau necoleg al nostru, că este adversar sau neadversar, Justiția își spune cuvântul și de acolo politica încetează.
Rep.: Domnule președinte, i-ați propus domnului Diaconescu, înainte de Congres, sau ați avut o discuție cu el, legată de președinția Senatului…
V.P.: Da.
Rep.: Cum ați fi putut să-i propuneți această funcție în condițiile în care situația din Senat arată că PSD, dacă va pune în joc funcția, o va pierde?
V.P.: Lucrurile nu au fost așa de simple cum trebuie să fie prezentate în presă. Eu cu Cristi Diaconescu mi-am dorit să avem un proiect comun de reformare a PSD și de repoziționare a noastră și am considerat în acel proiect că Cristian Diaconescu ar fi fost bun, mai potrivit să ocupe până la urmă singura funcție înaltă pe care o mai are PSD la nivel central. Discuțiile nu s-au finalizat, decizia lui Cristi a fost cea de sâmbătă, nicio discuție de dinainte nu mai are în acest moment obiect iar, mai mult, tocmai pentru că Mircea Geoană a pierdut în fața mea, am vrut să arăt că eu pot să fiu mai bun decât el. Dacă în 2006 am cedat funcția de președinte al Camerei Deputaților tocmai pentru o dispută cu Adrian Năstase, eu nu voi face niciodată acest lucru. Mircea Geoană rămâne președintele Senatului, funcția este a PSD și mă voi bate pentru această funcție cu absolut toate puterile.
Rep.: În acest context, mesajul transmis de domnul Geoană, pe blog, că își pune la dispoziția partidului mandatul, l-ați perceput ca pe o amenințare?
V.P.: Nici vorbă. Cred că domnul Geoană încă digeră rezultatele Congresului. Răspunsul meu a fost foarte clar: nu e cazul să pună niciun mandat, trebuie să rămână președinte al Senatului, trebuie să se bată pentru partidul pe care l-a condus până sâmbătă și din care face parte și orice discuție pe această temă este închisă din punctul meu de vedere.
Rep.: Înseamnă că nu sunteți de acord cu unul dintre principalii dvs. susținători, Miron Mitrea, care declara că domnul Geoană nu mai reprezintă interesele PSD la Senat.
V.P.: Vreau să vă spun că pe mine la Congres, și dvs. știți cel mai bine, m-au votat eșalonul doi, eșalonul trei, oamenii care au fost înainte la Tineret, primarii, consilierii. Nu contest și apreciez sprijinul pe care mi l-au dat și liderii centrali, fie că e vorba de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Miron Mitrea, președinți de organizații. Dar eu reprezint până la urmă pe cei care m-au votat. Cred că interesul partidului în acest moment – și nu datoria mea sau interesul meu – este să ne păstrăm funcția de președinte al Senatului. Doar pentru că Mircea Geoană a fost contracandidatul meu, nu îmi voi schimba această opinie.
Rep.: Considerați un eșec faptul că toți vicepreședinții propuși de domnul Vanghelie, inclusiv domnul Vanghelie, au fost aleși la Congres?
V.P.: Nu. Respect votul Congresului așa cum și ei toți, chiar dacă nu m-au sprijinit pe mine, au respectat decizia colegilor noștri de alegere a mea ca președinte. Eu am crezut întotdeauna că în democrație votul rezolvă lucrurile, nu le încurcă. S-a decis prin vot sâmbătă seară o echipă, cu acea echipă eu merg la drum mai departe și sper ca toți să vrea să facă parte din această echipă.
Rep.: Aceeași echipă era și înainte, dvs. erați vicepreședinte și domnul Vanghelie membru al BPN, și relațiile erau tot așa, tensionate.
V.P.: Asta încerc să vă spun. Când s-a vorbit de echipa lui Geoană, păi și eu am fost în echipa de vicepreședinți ai lui Mircea Geoană. Nu există. Există echipa PSD. Și tocmai prin alegerea vicepreședinților s-a dovedit că eu nu am avut înțelegeri pe sub masă cu diverși oameni – dacă mă votezi, te votez și așa mai departe. Eu am candidat la funcția de președinte, oamenii au decis cine sunt vicepreședinții, așa cum au decis cine e secretar general. Și eu și până acum, și în continuare, am lucrat foarte bine cu Liviu Dragnea și vom face o echipă foarte bună. Gândiți-vă că ne completăm foarte mult. Eu am experiența mea la nivel guvernamental central, Liviu Dragnea are o experiență extraordinară în ceea ce privește structurile locale. Chiar e o completare excelentă. Fiecare vicepreședinte poate să aducă ceva la această echipă și întotdeauna, când nu ne punem de acord, votul este cel care decide. Așa s-a întâmplat și la Congres.
Rep.: Aveți o datorie politică și o datorie morală față de Adrian Năstase. V-a influențat viața politică până acum, în ce sens o va face de acum înainte?
V.P.: Am spus-o tot timpul și m-am mândrit că sunt unul din mulții oameni pe care Adrian Năstase i-a adus în PSD și în politică. Îl respect pe Adrian Năstase. Are o sarcină foarte importantă și foarte grea din partea partidului de a conduce Consiliul Național și departamentele noastre și aștept foarte mult de la aceste departamente. Aștept de fapt să aducă ceea ce PSD nu a avut până acum: o critică serioasă la Guvernul actual și o ofertă a noastră alternativă. Nu trebuie doar să criticăm Guvernul: „Nu e bine ce face ministrul X”. (Trebuie să spunem – n.r) „Nu e bine și noi am face în felul următor”. Asta e treaba departamentelor și aștept foarte mult de la departamente, de la oamenii care vor fi acolo, iar Biroul Permanent Național va lua deciziile politice de direcție politică fundamentală a partidului.
Rep.: Întrebarea era dacă veți încerca, în noua calitate, de președinte, să vă detașați din punct de vedere al imaginii de Adrian Năstase.
V.P.: Nu. Nu. Nici nu mă detașez de nici un membru al PSD. O să-mi apăr toți colegii pentru că toți sunt în acest moment membri ai partidului pe care eu îl conduc. Nu se pune problema nici de detașare, nici de aruncat într-o parte, nu mi-a fost niciodată rușine că sunt pesedist, nu mi-a fost niciodată rușine că sunt coleg cu nici unul din membrii de partid. Iar lucrurile astea trebuie făcute direct și foarte clar.
Rep.: Vă interesează președinția Camerei Deputaților în acest moment?
V.P.: O putem câștiga în 2012. Am pierdut-o în decembrie 2008 și o vom putea recâștiga după votul parlamentar. Bineînțeles, orice partid își dorește să dețină președințiile celor două Camere, dar în acest moment nu există o soluție nici procedurală, nici constituțională, de a câștiga pentru PSD acest lucru.
Rep.: Comentați următorul scenariu: PSD cedează PDL președinția Senatului și preia de la aceasta președinția Camerei.
V.P.: Este un scenariu fantezist, în care eu nu cred. Asta ar presupune un lucru pe care eu îl cred imposibil: o înțelegere cu PDL. Și mai înseamnă un lucru, de asemenea incredibil pentru mine: să ai încredere într-o înțelegere cu PDL. Cine a avut încredere, inclusiv noi, în cuvântul PDL, a pățit ceea ce știți foarte bine. A doua oară nu poți să faci aceeși greșeală.
Rep.: Ne-ați anticipat o întrebare. Definiți, vă rog, relația viitoare PSD–PDL.
V.P.: Vom fi principalii adversari politici ai PDL și principala alternativă la ceea ce înseamnă în acest moment PDL și guvernarea PDL.
Rep.: Aceeași întrebare, în relația cu PNL.
V.P.: Și aici lucrurile trebuie să fie mult mai clare. Ne-au sprijinit în campania prezidențială și le mulțumim pentru asta, dar ei sunt un partid de dreapta, drumul lor este foarte clar. Avem foarte puține lucruri în comun. Nu sunt dispus deloc să mai facem rabat de la principiile noastre social-democrate. Mă uit la ei că sunt la fel de convinși pe valorile lor de dreapta, vom fi adversari politici din punct de vedere ideologic și singurele momente în care vom conlucra vor fi acelea în care vom trebui să apărăm statul de drept și instituțiile fundamentale de abuzurile unei puteri care, în acest moment, deține tot: președinția, prim-ministrul, președintele Camerei Deputaților, procurorul general, Ministerul Justiției, o putere care, evident, va abuza de aceste prerogative. În acele momente ne vom alia și cu PNL și cu UDMR și cu orice forță care vrea să salveze aceste principii. Dar ideologic, țin să arătăm cu mult mai multă claritate decât până acum diferențele între noi și PNL. Este și unul din mesajele cu care am fost ales la Congres, să ne întoarcem la valorile noastre social-democrate și să ținem de ele, pentru că în ultimii ani am vorbit foarte mult despre ele și am făcut exact învers.
Rep.: Credeți că mai este oportună alianța cu PC?
V.P.: Din punct de vedere parlamentar, vom rămâne în aceleași grupuri parlamentare, pentru că așa am fost aleși la vot și este normal lucrul acesta. Duminică au și ei Congres, înțeleg că vor să își afirme mult mai pregnant ideologia și apartenența la valorile de centru-dreapta. Le urez succes în alegeri, vor avea un candidat în colegiul 19 eliberat de Daniela Popa. Îi consider niște parteneri, dar până la urmă, din punct de vedere ideologic, lucrurile trebuie limpezite și se vor limpezi duminică, la Congresul PC.
Rep.: Dar rămâneți practic în alianță cu ei?
V.P.: Din punct de vedere parlamentar, da, pentru că am pornit pe un drum în 2008, au fost alături de noi și nu te apuci, în perioada opoziției, să rupi ceea ce ai făcut în 2008. Cei patru parlamentari ai PC rămân alături de noi și contăm pe ei.
Rep.: Cum veți reacționa în momentul în care se va înființa un nou partid de stânga?
V.P.: Aici lucrurile sunt foarte clare. A fost un proiect foarte bine construit, bazat pe faptul că Mircea Geoană va rămâne președinte PSD și că atunci un nou partid de stânga, cu foarte mulți parlamentari, nu doar cei cinci care au plecat, dar și cu organizații locale, era gândit că va constitui o alternativă la un PSD nereformat, care nu se schimbă. Acest proiect a eșuat sâmbătă seara, la Congresul PSD. Ceea ce vedeți acum sunt ultimele reminiscențe ale acestui proiect eșuat. Independenții care sunt independenți dar sunt, de fapt, la putere, pentru că au un ministru și susțin guvernul actual, vor merge pe același drum pe care a mers și PLD al domnilor Stolojan și Flutur: mai devreme sau mai târziu vor da pe față ceea ce există cu adevărat, și anume înțelegerea lor cu PDL și faptul că sunt în acea parte a baricadei. Nu va exista un alt partid de stânga atât timp cât PSD a dat dovadă sâmbătă de puterea de a face schimbări fundamentale, iar lucrul acesta este foarte clar pentru toată lumea, chiar și pentru cei care gândeau înainte destructurarea PSD.
Rep.: Relația viitoare a PSD cu domnul Sorin Oprescu care va fi?
V.P.: E o mândrie pentru noi că un fost membru al PSD a câștigat Primăria Capitalei. Este o lecție pe care trebuie să o învățăm, că noi l-am obligat să devină independent, prin faptul că nu l-am susținut. Opinia mea a fost atunci foarte clară, că trebuie să îi susținem candidatura din partea PSD, dar este o lecție pentru noi, cum reușim să ne pierdem oamenii buni și performanți din cauza unor lupte interne. Sper să nu mai facem niciodată asemenea greșeală. În rest, înțeleg că domnul Oprescu este hotărât să rămână independent. Îi doresc succes, dar ne pregătim să avem un candidat PSD pentru 2012, credibil și serios.
Rep.: Credeți că ultimele plecări din PSD, ale domnilor Marian Sârbu și Cristian Diaconescu, sunt cumva legate și parte a scenariului care presupune înființarea unui nou partid de stânga?
V.P.: Da. Erau gândite dinainte. De altfel, uitați-vă la cei care au plecat: și Ioan Munteanu, și Șerban Mihăilescu, și Marian Sârbu, nu sunt în niciun caz adversarii mei, ei au fost colegi ai mei și probabil că m-au și votat sâmbătă la Congres. Pur și simplu au apucat, înainte de Congres, să promită că merg pe un alt drum și acum nu au mai putut să dea înapoi.
Rep.: L-ați invitat pe Traian Băsescu la școala TSD atunci când erați președintele tinerilor. Cum veți proceda în continuare ca președinte al PSD?
V.P.: L-am invitat în 2005, atunci când era proaspăt ales președinte și atunci când toți, cred, trebuia să îi dăm acel cec în alb al unui nou președinte. De atunci până acum domnul Traian Băsescu mi-a dovedit, nu numai mie, ci și celorlalți, că nu are niciun punct în comun cu modul în care vedem noi politica, cum vedem noi societatea și atunci colaborarea sau orice fel de relație între noi a încetat. Nu văd nimic pentru viitor, văd doar un președinte care pleca de la Cotroceni în 2014 și văd o șansă extraordinară și o responsabilitate pentru PSD de a crește, de a pregăti structuri locale, un guvern social-democrat și un președinte social-democrat.
Rep.: Deci, raporturile dintre dumneavoastră și președintele Traian Băsescu vor fi…
V.P.: Strict instituționale.
Rep.: Știm că aveți o relație apropiată cu domnul Gabriel Oprea. Presa a afirmat că ar fi chiar naș de cununie la prima dumneavoastră căsătorie.
V.P.: Asta nu este adevărat. E o informație greșită. Însă da, am avut o relație apropiată cu Gabriel Oprea, pentru că am intrat împreună cu el în Guvernul Adrian Năstase în 2001, am intrat împreună cu Gabriel Oprea în PSD, tot în 2001. Faptul că el a mers pe un alt drum, el fiind unul din puținii care nu a plecat direct, ci știu că a fost exclus din partid, spre deosebire de alții, este decizia lui. Am crezut și atunci, cred și acum, că a fost o decizie greșită, dar fiecare om este stăpân pe propria lui decizie și și-o asumă. Eu sunt președintele PSD, am respect pentru oameni politici din toate zonele, dar îmi apăr partidul și mă voi bate pentru el.
Rep.: Când PSD a decis să îi retragă sprijinul politic lui Gabriel Oprea știm că v-ați abținut.
V.P.: Corect.
Rep.: De ce?
V.P.: Și din acest motiv personal, al faptului că am început politica împreună, dar și pentru faptul că nu îmi plac deciziile luate duminică seară acasă la președinte și aduse luni dimineață în BPN. Eu nu voi mai face așa ceva niciodată și orice decizie luăm, vreau să le gândim bine și să le discutăm cu toții.
Rep.: Presa a scris, de asemenea, că aveți relații foarte strânse cu doamna Elena Udrea, cu soțul acesteia, Dorin Cocoș, și chiar ați ieșit la restaurant împreună la un moment dat. Vă poate influența această prietenie ca președinte PSD?
V.P.: Absolut deloc și cred că absolut toți cei care mi-au urmărit prestația în politică, declarațiile și gesturile mele politice au văzut că mă bat pentru partidul meu indiferent cine este adversar, că am niște idei în care cred. Respect ceilalți oameni, pot să am relații civilizate cu toată lumea, dar când este vorba de lupta politică îmi apăr doar partidul meu și nu sunt dispus să fac niciun fel de rabat de la acest lucru.
Rep.: Domnule președinte, ați fost, cu o săptămână înainte de Congres, la Cotroceni?
V.P.: Nu, categoric nu. Nu am mai fost la Cotroceni și nu l-am mai întâlnit pe președintele Băsescu de când am fost cu Mircea Geoană la consultări și vă spun, deși nu neapărat e un punct bun pentru mine, nu am fost în sală la depunerea jurământului de către Traian Băsescu, tocmai pentru că eram atât de supărat de ceea ce se întâmplase, încât nu am putut să trec peste. Nu vă mai luați după zvonuri și dezinformări, cred că suntem cu toții sătui de ele. Cu domnul președinte Băsescu, dacă mă voi vedea, va fi în cadru instituțional, ca președinte al principalului partid de opoziție, sau la evenimente oficiale, în niciun alt cadru.
Rep.: Ați vorbit în prima ședință a BPN după Congres de forța exemplului personal, când le-ați sugerat liderilor PSD să își lase limuzinele în afara curții sediului. Am aflat că ați angajat o bonă din Filipine. Aici nu se aplică aceeași regulă a exemplului personal, în condițiile șomajului cu care se confruntă România?
V.P.: Ba da, se aplică același lucru. S-a creat un subiect din ceva ce nu aș fi crezut niciodată. Poate mi s-au dat niște semnale că ar trebui să fiu…. să mă duc și eu pe la jacuzzi la cineva, să fiu mai cuminte cu cei care creează știrile. Nu pot să fac lucrul acesta. În primul rând, cred că exemplul personal este bun și mă gândesc la miile de români care au plecat să lucreze în Spania, în Italia și, dacă ei trebuie tratați corect acolo, ne purtăm și noi în același fel. În al doilea rând, știți foarte bine că soția mea este europarlamentar și, din păcate, de luni până joi stă la Bruxelles și era nevoie de cineva care să stea într-adevăr 24 de ore cu fiica noastră. Sper să crească cât mai repede, sunt convins că Daciana, după ce își va termina mandatul la Parlamentul European, va face ceea ce nu reușește să facă în acest moment, să stea cu ea mai mult timp. Asta cu bona a fost o găselniță care va ține, probabil, atenția câteva zile. Este poziția mea, este viața mea, o susțin și o explic în așa fel încât toată lumea să înțeleagă că nu am nimic de ascuns și de rușinat. Dimpotrivă. Cred că ceea ce fac și ceea ce sunt este atât de cunoscut de toată lumea, am fost atât de mult în lumina reflectoarelor încât, din păcate, nu veți avea foarte multe surprize în ceea ce mă privește.
Florin CIOLAC, Liviu DĂDĂCUȘ