Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că nu a luat în calcul posibilitatea ca decizia Curții Constituționale să-l avantajeze pe președintele suspendat, Traian Băsescu, el exprimându-și speranța ca decizia să nu fie una politică.
„Dacă Curtea spune că nu e valabilă (suspendarea, n.r.)? Nu. Acest lucru, recunosc că nu l-am luat în calcul, pentru că e decizia Parlamentului. Înțeleg că se discută și alte lucruri care țin de cine conduce Senatul, Camera, toate celelate lucruri contestate de cei de la PDL și v-am spus de la început că am discutat în cadrul USL. Evident că vom respecta deciziile CCR. Nu pot decât să-mi doresc ca aceste decizii să nu reprezinte o decizie politică, adică exact acolo unde doar românii pot să decidă pe 29”, a spus Ponta.
Președintele suspendat Traian Băsescu s-a aflat la sediul Curții Constituționale, luni, pentru aproximativ o jumătate de oră.
La sosire, Traian Băsescu a declarat presei că a ținut să vină personal, și să nu fie reprezentat de un consilier prezindențial, întrucât dorea să fie exprimat punctul de vedere personal al președintelui.
„Cred că este bine ca la Curtea Constituțională să existe și viziunea președintelui asupra a ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută legat de decapitarea primilor doi oameni în stat, plus Avocatul Poporului”, a precizat Traian Băsescu la venirea la Curtea Constituțională.