Premierul Victor Ponta consideră că gesturile oficialităților ungare privind steagul secuiesc sunt „provocări” bazate pe o problemă de politică internă a țării vecine și că minoritatea maghiară „nu are nevoie să fie folosită de cei de la Budapesta”, adăugând: „Eu vreau să fim foarte inteligenți”.
Întrebat, miercuri, la UBB Cluj-Napoca, dacă parteneriatul strategic cu Ungaria este compromis după scandalul steagului secuiesc, premierul Victor Ponta a răspuns negativ, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Nu, sunt absolut convins că gesturile din ultimul timp sunt provocări bazate pe o problemă de politică internă a Ungariei – cei de la Fidesz se pregătesc și ei de alegeri. Argumente economice și sociale nu prea au și atunci folosesc, ca de fiecare dată, povestea cu România, cu Slovacia, cu Serbia. Eu vreau să fim foarte inteligenți și vreau să fim, pe de-o parte, fermi: legile și Constituția României se respectă întotdeauna, minoritatea maghiară din România nu are nevoie să fie folosită de cei de la Budapesta pentru bătălia de la Budapesta. Dați-mi voie să fiu ferm, dar în același timp să nu cad în capcana provocărilor, iar mai departe vom încerca să avem aceeași atitudine”, a spus Ponta.
El a amintit că în urmă cu câțiva ani guvernele din România și Ungaria puteau să lucreze pentru ca țările „să meargă împreună spre Europa”.
„Așa încât nu este o problemă nici între România și Ungaria, nici între cele două popoare, e o problemă politică a Guvernului de la Budapesta și răspunsul nostru va fi ferm, dar de evitare a provocărilor”, a afirmat premierul.
Steagul secuiesc a fost arborat, vineri, pe Parlamentul Ungariei, ca „simbol al solidarității naționale”.
Președintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, a inițiat ceremonia de arborare a drapelului cu ocazia sesiunii plenare a deputaților de etnie maghiară din Bazinul Carpatic.
Vicepremierul Zsolt Semjen a declarat că folosirea simbolurilor etnice ale oricărei comunități constituie un drept fundamental al omului, mulțumind tuturor orașelor ungare care au arborat steagul secuiesc.
Referindu-se la recenta dispută dintre Ungaria și România privind arborarea drapelului secuiesc, Semjen a subliniat că Budapesta „nu a dorit amplificarea tensiunilor cu România.