Premierul Victor Ponta spune că ceea ce l-a deranjat la Traian Băsescu a fost faptul că i-a băgat cuțitul pe la spate, și nu că l-a „apostrofat” în public, adăugând că cei 7,5 milioane de oameni care au votat împotriva lui Băsescu și pe care „îi mai și anchetează” îl vor urî la fel ca pe Ceaușescu.
„Ce m-a deranjat pe mine la domnul Traian Băsescu nu a fost faptul că m-a apostrofat în public, ci faptul că mi-a băgat cuțitul pe la spate, asta m-a deranjat. Fac un apel către domnul Traian Băsescu – acesta să țină cont de cei 7,5 milioane de oameni care au votat împotriva lui. Dacă îi mai și anchetează, ura lor o să crească și vor ajunge să-l urască la fel cum l-au urât pe Ceaușescu”, a mai spus el.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Târgu Jiu, într-o conferință de presă, că ceea ce se întâmplă în prezent cu anchetele procurorilor de la DNA nu este normal și că aceștia au creat „un sentiment de teroare națională”.
„Tot ce se întâmplă acum cu anchetele procurorilor de la DNA nu este normal. Au creat realmente un sentiment de teroare națională, iar acest lucru este profund nedemocratic. Așa ceva nu se va face niciodată sub autoritatea mea, ca ministru al Justiției. Nu cred că trebuie să tăcem din gură când este vorba despre astfel de abuzuri, tăceam în anii `80, nu acum. Nu cred că domnul Antonescu a greșit cu ceva sau că îngrădește justiția, el doar a pus niște întrebări la care se cer niște răspunsuri”, a declarat Victor Ponta.
În aceeași conferință de presă, premierul Victor Ponta a spus că se înțelege excepțional de bine cu președintele interimar, Crin Antonescu, coabitând excelent cu acesta.
„O spun acum pentru că vreau s-o lămuresc de tot. Mă înțeleg excepțional de bine cu președintele interimar. Eu coabitez excelent cu domnul Crin Antonescu, nu avem niciun fel de neînțelegere”, a conchis Victor Ponta.
Parchetul ICCJ arată că în dosarele privind referendumul este necesară audierea mai multor persoane despre care sunt indicii că au fost trecute fictiv în listele electorale permanente sau suplimentare, precizând că, înainte de a fi ascultat, martorul depune jurământ cu mâna pe cruce sau pe Biblie.
Parchetul instanței supreme mai arată că sunt înregistrate peste 500 de dosare penale privind desfășurarea referendumului, unele din ele sunt la DNA, iar în aceste cauze nu sunt cercetate persoanele care au votat și nu este verificat modul în care cetățenii au votat, ci sunt investigate posibile fraude electorale.
Precizările au fost transmise, joi, de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) ca răspuns la cererea președintele interimar, Crin Antonescu, ca procurorul general, Laura Codruța Kovesi, să ofere public explicații legate de scopul, mijloacele și natura cercetărilor pe care procurorii le fac „masiv” în ultimele zile în legătură cu desfășurarea referendumului.