Ponta lui Vâlcov: Nu știu ce fapte cumplite penale ați comis din PDL, dar ca ministru să faceți bine



Premierul Victor Ponta i-a spus, joi, noului ministru delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, că nu știe ce „fapte cumplite penale” a comis atunci când era primar PDL, dar speră ca acesta „să facă bine” ca ministru al PSD, informează Mediafax.La începutul ședinței de Guvern, șeful Executivului le-a spus miniștrilor că reuniunea a început după ora anunțată din cauza faptului că „după lupte seculare” s-a reușit instalarea noul ministru al Bugetului.În acest context, Victor Ponta i-a urat succes lui Darius Vâlcov, exprimându-și totodată speranța că acesta va fi un ministru PSD bun.”Domnu’ Vâlcov, vă urez mult succes, nu știu ce fapte cumplite penale ați comis pe vremea când erați primar la PDL, sper ca ministru PSD să faceți bine și să lucrați foarte bine cu doamna ministru Petrescu (Ioana Petrescu, ministrul Finanțelor – n.r.) și să asigurăm cât mai multe resurse de investiții pentru perioada următoare, că altfel cu 0,2% din PIB o să luăm o decorație, dar o să oprim toată economia”, i-a spus premierul noului ministru.



Recomandări

Victor Ponta, după înfrângerea de la moțiunea de cenzură: Sunt dezamăgit; voi sta lângă Grindeanu până va veni noul prim-ministru

Liviu Dragnea: Grindeanu s-a raportat incorect la Darius Vâlcov; înainte vorbea cu el, nu mai era PDL-ist

Ponta i-a trimis lui Iohannis propunerea de numire a lui Fifor ca ministru al Transporturilor

Ponta: PSD va face plângere penală la procurorul general dacă PDL – PNL scot oameni în stradă

Comisia juridică a avizat favorabil cererile privind urmărirea penală și arestarea lui Darius Vâlcov

Teodorovici, sfătuit de presă să spună acum ce colecționează. Ponta: Nu cădea în capcană, zi „mașinuțe”!