Ponta le-a transmis românilor, la Alba Iulia, „să aibă putere să treacă peste acest moment”



Președintele PSD, Victor Ponta, le-a transmis, miercuri, românilor, de Ziua Națională, „să aibă putere să treacă peste acest moment”, spunând că aceia care au adus țara „aici” vor pleca, iar România va trebui reconstruită, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Să aibă putere să treacă peste acest moment; așa cum am trecut peste anul 1989, așa o să trecem și acum. Cei care ne-au adus aici o să plece, iar noi trebuie să reconstruim România”, a declarat, presei, la Alba Iulia, Victor Ponta.
El a adăugat că a dorit să fie la Alba Iulia deoarece acolo este locul „cu cel mai puternic simbol al unității și simbolul reconcilierii naționale”.
„Mesajul pe care noi am vrut să îl dăm este acela că, așa cum România a mai trecut de multe ori prin momente grele, o să trecem și de data aceasta”, a spus Ponta.
Întrebat de ce unii dintre colegii săi au afișat steaguri cu însemnele partidului și de ce ulterior le-au retras, Ponta a afirmat: „E sărbătoarea națională, nu o sărbătoare politică și exact așa ne-am manifestat”.
De asemenea, întrebat de ce a fost aplaudat în momentul în care a depus o coroană de flori, iar liderii PDL au fost huiduiți, Ponta a spus că de Ziua Națională nu ar trebui să existe nici huiduileli, nici aplauze.
„Nu cred că de Ziua Națională trebuie să huiduim sau să aplaudăm. Într-adevăr, în mod normal, într-o țară normală, la Alba Iulia astăzi ar fi trebuit să fie fie președintele, fie primul ministru. Faptul că au trimis doar o doamnă secretar de stat e un anumit semn despre cei care ne conduc acum”, a menționat Ponta.
Președintele PSD, Victor Ponta, a ajuns, miercuri, la Alba Iulia, pentru a participa la ceremoniile de depunere de coroane de flori în fața statuii lui Mihai Viteazul din cetatea din municipiu, liderul social-democrat fiind însoțit de o delegație numeroasă de membri ai partidului, care afișau steaguri și bannere cu însemnele formațiunii.
Victor Ponta a fost aplaudat zgomotos de membrii și simpatizanții PSD în momentul în care a depus o coroană de flori la statuia lui Mihai Viteazu, iar imediat după începerea ceremonialului mai mulți membri ai partidului au purtat steaguri și bannere pe care scria numele formațiunii și al filialelor din Olt și Caracal.
Președintele PSD le-a cerut reprezentanților formațiunii din Olt să strângă steagurile cu însemnele partidului și să afișeze doar drapeluri tricolore.
Pe de altă parte, în timp ce reprezentanții PDL – liderul PDL Alba, Mircea Hava, care este și primarul din Alba Iulia, și senatorii și deputații partidului – depuneau coroane de flori, din mulțime s-au auzit fluierături și huiduieli.
Peste o mie de persoane participă, miercuri, la manifestările organizate la Alba Iulia pentru a marca Ziua Națională a României.
Printre participanții la deschiderea evenimentelor s-au aflat fostul premier Victor Ciorbea, secretarul de stat în ministerul Educației Oana Badea, vicepreședintele Senatului Alexandru Pereș, fostul ministru al Apărării Teodor Atanasiu, în prezent deputat, și mai mulți parlamentari și politicieni locali.
În cadrul manifestărilor, un grup de tineri de la mai multe organizații studențești și patriotice din țară și din Republica Moldova, purtând steaguri și fulare tricolore, au afișat un banner pe care era desenat un cap de porc și era scris mesajul „Politicianul”.
Ei au strigat „Fără politică în această zi sfântă”, „Basarabia, pământ românesc” și au afișat un banner cu harta României Mari.
Reprezentanții instituțiilor publice și ai celor mai multe partide au depus coroane de flori, cu excepția reprezentanților UDMR.
Manifestările dedicate Zilei Naționale a României și împlinirii a 92 de ani de la Marea Unire au început, la Alba Iulia, în jurul orei 09.00, cu depuneri de jerbe și coroane de flori la statuile lui I. I. C. Brătianu și Iuliu Maniu din centrul municipiului, în program fiind incluse ceremoniale asemănătoare la busturile Regelui Ferdinand și al Reginei Maria din fața Catedralei Reîntregirii, la statuia lui Mihai Viteazul și la busturile făuritorilor Unirii din jurul Sălii Unirii.
La ora 11.00, a avut loc, în Sala Unirii, primirea soliilor din Cetățile de Scaun ale Unirii, iar la ora 12.00 a început, în Catedrala Reîntregirii, slujba Te Deum oficiată de IPS Andrei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.
În același timp, la Poarta a III-a a Cetății are loc schimbarea Gărzii Cetății, iar la ora 12.30 are loc un ceremonial militar și vor fi trase, de pe zidurile cetății, salve de tun în cinstea Zilei Naționale a României.
La ora 12.30 a început și parada culturală dedicată Zilei Naționale a României, iar la ora 13.00 va fi deschisă o expoziție gastronomică în Parcul Unirii și va fi servită masa populară pentru participanți. Autoritățile din Alba au pregătit peste 7.000 de porții de friptură și cârnați și peste 1.000 de litri de vin, care vor fi împărțite gratuit, miercuri, participanților la manifestările organizate la Alba Iulia cu ocazia Zilei Naționale a României.
Câteva zeci de bucătari au pregătit, marți, porțiile de mâncare în bucătăria unui hotel din Alba Iulia, autoritățile punând la dispoziție peste 700 de kilograme de carne de porc, alte peste 700 de kilograme de cârnați, aproape 600 de kilograme de castraveciori murați și 7.000 de chifle. Masa populară va fi servită pe Platoul Romanilor din Cetate, unde au fost amplasate mai multe corturi, iar o porție va cuprinde o bucată de friptură, o bucată de cârnat, un castravecior murat și o chiflă, la care se va adăuga un pahar cu vin.
Masa pregătită în acest an de autoritățile din Alba este mai săracă în comparație cu cea de anul trecut, când au fost pregătite peste 15.000 de porții de sarmale cu costiță.
La ora 14.00 va începe un spectacol de muzică populară dedicat Zilei Naționale a României, pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor.
La ora 19.00 este programat tradiționalul foc de artificii, iar la ora 19.30 va începe, pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor, spectacolul de muzică și poezie „Din nou împreună”, la care vor participa foști membri ai Cenaclului „Flacăra”: Vasile Șeicaru, Victor Socaciu, Mircea Vintilă, George Nicolescu, Alexandru Zărnescu, Cristian Buică, Alexandru Ivanițchi, Florin Săsărman, Vali Șerban și Cătălin Stepa.
Aproximativ 400 de polițiști, jandarmi și polițiști comunitari au fost mobilizați la Alba Iulia pentru a asigura liniștea și ordinea publică în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României. De asemenea, începând din noaptea de marți spre miercuri, Poliția Rutieră a impus o serie de restricții de circulație în zona cartierului Cetate, traficul fiind închis în Piața Tricolorului din fața Catedralei Reîntregirii, pe străzile din zona istorică și pe Bulevardul „1 Decembrie 1918”.
Pentru manifestările organizate în acest an la Alba Iulia pentru a marca Ziua Națională a României, Guvernul a alocat 400.000 de lei, iar Consiliul Județean Alba și Consiliul Local Alba Iulia câte 100.000 de lei.