Ponta, la ședința CNSU : Primarii să aibă grijă de cetățeni, chiar dacă e campanie electorală



Premierul Victor Ponta le-a cerut prefecților, luni, în videoconferința Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), să transmită primarilor să lase campania electorală și să aibă grijă de cetățeni, date fiind avertizările meteorologice și hidrologice legate de ploile abundente.
„Fără niciun fel de conotație politică, îi rog pe prefecți să le transmită primarilor – știu că e campanie electorală – să aibă grijă de cetățeni”, a spus Ponta, la videoconferința desfășurată la sediul Ministerului Administrației și Internelor (MAI).
Cu același prilej, premierul a solicitat autorităților locale să aibă o atitudine „cât mai preventivă”. „Să nu așteptăm să se întâmple un necaz și apoi să alergăm să îndreptăm lucrurile. Să prevenim cât putem de mult, pentru că e cel mai ieftin și cel mai bine”, a mai spus prim-ministrul.
De asemenea, Ponta a făcut apel la autoritățile publice locale să facă tot posibilul și să evite pierderea de vieți omenești, „indiferent de partea de bani”, subliniind că orice viață este mai importantă decât terenuri inundate. Șeful Executivului a precizat că vor exista, din fondurile de rezervă, banii necesari pentru plata despăgubirilor după inundații.
Premierul a cerut și să se verifice dacă primăriile au dotările necesare pentru situații de urgență, convins fiind că, în unele localități, primăriile nu au „nicio lopată sau o pereche de cizme”.
La aceeași videoconferință, Victor Ponta a transmis mulțumiri oamenilor din teritoriu, spunând că este și meritul lor că până acum nu au existat victime omenești.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a precizat că, din punct de vedere hidrologic, cele mai mari probleme se înregistrează, în prezent, pe râurile Trotuș, Olteț și Jiu, ultimul cu nivelul crescut „cu 50 de centimetri în ultima oră”.
Ministrul delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre, a declarat că în județul Vâlcea, unde drumul spre acces în Muereasca este blocat din cauza apei, se lucrează „de patru ore” pentru remediarea problemei.
Meteorologii au emis o atenționare cod portocaliu de ploi, valabilă de luni, ora 17.00, până marți, ora 12.00, în 12 județe din estul și sud-estul țării, unde se vor cumula cantități de apă de peste 50 de litri pe metru pătrat, alte 14 județe și Bucureștiul fiind avertizate cu cod galben.
Potrivit avertizării emise de Administrația Națională de Meteorologie, începând de luni, ora 17.00, și până marți, la ora 12.00, în județele Brăila, Buzău, Prahova, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea, Galați, Vrancea, Vaslui, Bacău și Neamț se vor cumula, pe arii extinse, cantități de apă de peste 50 de litri pe metru pătrat.
Totodată, Bucureștiul și județele Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Dâmbovița, Argeș, Brașov, Covasna, Harghita, Bistrița-Năsăud, Mureș, Maramureș, Suceava, Botoșani și Iași se află, începând de luni, ora 11.00, și până marți, la ora 16.00, sub averizare cod galben de ploi.
Și hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundații valabilă până marți după-amiază, în mai multe județe din estul, sudul și centru țării, pe Jiul mijlociu și inferior, Olt, afluenții Argeșului, Ialomița, Călmățui, Siret, Prut și Dobrogea.