Ponta, întrebat dacă i-a transmis vreun mesaj lui Băsescu:Are el lăudătorii lui. N-are nevoie de noi



Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Târgoviște, că nu i-a transmis niciun mesaj președintelui Traian Băsescu, cu ocazia aniversării zilei de naștere, precizând că șeful statului are „lăudătorii lui”, care „sunt destui”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Întrebat de jurnaliști dacă i-a transmis vreun mesaj președintelui Traian Băsescu cu prilejul zilei de naștere, Victor Ponta a răspuns: „Nu. Ce să transmitem domnului Băsescu? Are el lăudătorii lui, i-ați văzut că s-au călcat în picioare ieri (n.r. – sâmbătă) să fie acolo. Nu are nevoie și de noi, sunt destui”.
Liderul PSD a fost prezent, vineri, la Târgoviște, unde a avut o întâlnire cu activul de partid din județ și a participat la reuniunea birourilor județene ale organizațiilor PSD și PNL. Victor Ponta a fost însoțit de Adrian Năstase și de Liviu Dragnea.
Președintele Traian Băsescu a împlinit, vineri, 60 de ani.