Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că în cazul interceptărilor social-democrații susțin varianta ca acestea să fie autorizate doar de judecător, însă din „considerente practice” se va menține termenul de 48 de ore în care acestea pot fi dispuse de procuror.
Ponta a fost întrebat, înainte de ședința USL, asupra propunerilor de revizuire a Constituție, care va fi formula susținută de social-democrați în situația interceptărilor.
„În privința interceptărilor, se schimbă un lucru important și anume nu vor mai exista nici măcar pe siguranță națională mandate date doar de procuror, și acolo trebuie avizul judecătorului. Însă pentru considerente practice, cele 48 de ore sunt necesare”, a replicat Ponta.
Comisia de revizuire a Constituției și-a suspendat, marți seară, lucrările, fiind invocată lipsa de cvorum, chiar când se afla în discuție reglementarea privind regimul interceptărilor, după adoptarea amendamentului care instituie autorizarea acestora de către judecător.
Președintele Comisiei pentru revizuirea Constituției, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că va fi prevăzută posibilitatea ca procurorul, în cazuri excepționale, să poată dispună interceptarea convorbirilor sau măsuri similare, fiind în discuție însă perioada luării acestor măsuri.