Fostul premier Victor Ponta le-a făcut foștilor parteneri de la ALDE o vizită în timp ce aceștia se aflau într-o ședință de partid, chiar în sediul unde a funcționat USL, Călin Popescu Tăriceanu spunând că subiectele abordate nu au atins teme politice, Ponta nemaifiind „activ” pe scena politică, scrie Mediafax.”Nu a fost o ședință de lucru. A venit într-o vizită. Nu avem de ce să ne ascundem – am rămas într-o relație foarte bună, cum e și normal. Am fost parteneri în USL. Considerăm că a fost un proiect foarte bun – performanța guvernului condus de Victor Ponta a fost foarte bună și am rămas într-o relație foarte bună. Din când în când mai stăm de vorbă. Nu avem de ce să ne ferim. Putea foarte bine să iasă printr-o altă ușă și să nu treacă pe aici, dar nu mi se pare că e de demnitatea noastră să ne ascundem”, a declarat copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.