Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să identifice „următoarea țintă” de reducere a taxei pe valoarea adăugată (TVA), el menționând că această măsură aplicată pe lanțul de panificație a fost corectă din punct de vedere fiscal-bugetar, informează Mediafax.”Domnule ministru Constantin, în afară de veștile bune că producția (agricolă – n.r.) care este mai mare decât în 2013, o să vă dea și doamna ministru Petrescu (Ioana Petrescu, ministru Finanțelor-n.r.) vestea că până la urmă reducerea TVA la pâine s-a dovedit o măsură corectă chiar și din punct de vedere fiscal-bugetar și vreau să discutați cu mediul de afaceri din agricultură în așa fel încât toate subvențiile să ajungă la timp, să-i ajutăm să-și valorifice (producția – n.r.) la un preț cât mai bun și să ne gândim care este următoarea țintă pentru reducere a TVA după produsele de panificație”, i-a spus Ponta ministrului Daniel Constantin în ședința Executivului.



