Premierul Victor Ponta a anunțat că a cerut oficial președintelui Traian Băsscu mandatul de a reprezenta România la următorul Consiliu European, dar șeful statului a propus ca decizia să fie luată după o discuție finală care să aibă loc ulterior discuțiilor pe care premierul le va avea la Bruxelles.
Întrebat dacă în discuția cu șeful statului a cerut oficial mandatul de reprezentare a României la următorul Consiliu European, premierul a răspuns afirmativ.
„Da, în cadrul discuțiilor de astăzi, iar președintele a propus, și evident am acceptat, ca decizia și discuția finală să o avem după ce eu finalizez în data de 13 negocierile la Bruxelles în cadrul «Prietenilor coeziunii», a spus Ponta.
Premierul Victor Ponta se va afla la Bruxelles în 13 noiembrie, pentru o întâlnire cu prim-miniștrii din statele UE membre ale grupului „Prietenii coeziunii”.
Președintele Traian Băsescu și primul-ministru Victor Ponta au stabilit, miercuri, în ceea ce privește exercițiul bugetar al UE 2014-2020, că urmează să aibă o nouă întrevedere după participarea premierului la întâlnirea „Prietenilor coeziunii”, conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Discuția de miercuri de la Palatul Cotroceni a vizat în principal negocierile din aceste zile cu delegația Fondului Monetar Internațional, nivelul absorbției fondurilor europene, Mecanismul de Cooperare și Verificare pe justiție (MCV) și „probleme generale” legate de bugetul pentru anul viitor, dar fără să fie abordată și problema reprezentării României la următorul Consiliu European, au declarat anterior agenției MEDIAFAX surse participante la discuție.
„Nu s-a discutat și despre nivelul la care România să fie reprezentată la următorul Consiliu European. Președintele și premierul vor avea o nouă discuție după ce șeful Guvernului se întoarce de la Bruxelles, în care se va discuta mult mai concret și despre bugetul multianual de la nivelul UE pentru perioada 2014-2020”, au arătat sursele citate.
Întâlnirea președintelui Traian Băsescu cu premierul Victor Ponta a durat aproape o oră.