Guvernul va sprijini ancheta Parlamentului privind îndeplinirea atribuțiilor de ANRE și va modifica legislația în domeniu pentru a preveni noi nereguli, a declarat premierul Ponta, arătând că încărcarea facturilor și nerespectarea condițiilor de privatizare se întâmplă de mulți ani, din 2007-2008, informează Mediafax.El a insistat asupra faptului că nu Guvernul are „atribuții directe” asupra Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care este o instituție independentă aflată în subordinea Parlamentului.”Apreciez efortul făcut de organele de urmărire penală, dar nu e suficient să prindem și să sancționăm penal 2-3-4-5 oameni vinovați. Am văzut că Parlamentul vrea să facă o anchetă foarte clară privind modul în care ANRE și-a îndeplinit sarcina prevăzută de lege și de obligațiile pe care le avem pe plan european ca să putem, după aceea, să luăm măsuri legislative și să întărim controlul pe care ANRE îl face pe toată zona de energie”, a spus Ponta, în Guvern.Procurorii anticorupție i-au reținut, joi, pe vicepreședintele ANRE, Claudiu Dumbrăveanu, și pe Gheorghe Ciubotaru, asociat la ElectroAlfa International, acuzați de luare de mită, alături de Florin Gugu, director în Enel, pentru dare de mită.

