Ponta: Guvernul va deschide un proces în Franța pentru repatrierea osemintelor lui Brâncuși



Guvernul se va angaja în mod direct în deschiderea unui proces în Franța pentru repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuși, a declarat, joi, premierul Victor Ponta, precizând că procedurile cu statul francez sunt extrem de complicate, iar fără o decizie a instanței acest lucru nu va fi posibil.
Victor Ponta a avut o întâlnire, la Târgu Jiu, cu primarul municipiului și cu scriitorul Laurian Stănchescu, cel care a început de mai mult timp o acțiune de repatriere în România a osemintelor lui Brâncuși, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Premierul a declarat că Guvernul va prelua cheltuielile pe care le presupune procesul respectiv, el menționând că fără o decizie a instanței franceze repatrierea osemintelor lui Brâncuși nu va fi posibilă.
„Procedurile cu statul francez sunt extrem de complicate și sunt foarte hotărât ca această inițiativă privată s-o luăm la nivelul Guvernului. Guvernul va angaja o firmă de avocați din Franța, din Paris, pentru că în toate procedurile este nevoie de o hotărâre a judecătorului din Paris pentru ca rămășițele lui Constantin Brâncuși să poată fi deshumate și aduse la Târgu Jiu”, a precizat Ponta.
Premierul a menționat că Secretariatul General al Guvernului va primi o dispoziție specială în acest sens din partea sa, proiectul de repatriere a osemintelor lui Brâncuși presupunând și reamenajări pe care autoritățile le vor face la Hobița, acolo unde se află casa părintească a sculptorului, precum și cimitirul în care acesta ar urma să fie înhumat.
Scriitorul Laurian Stănchescu a precizat, după întâlnirea cu Ponta, că are toată încrederea că osemintele sculptorului vor putea fi repatriate, mai ales că Guvernul a decis să se implice în proiectul său.
La finalul întrevederii, Stănchescu i-a oferit lui Ponta un tricou imprimat cu imaginea lui Constantin Brâncuși, premierul promițându-i acestuia că îl va purta în ziua în care amândoi vor merge la Paris după osemintele sculptorului.