Ponta: Foștii președinți ai României trebuie să fie senatori de drept

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, la ceremonia de aniversare a 150 de ani de la înființarea Senatului, că, în opinia sa, foștii președinți ai României trebuie să fie senatori de drept, informează Mediafax. ”Sunt absolut convins – și s-ar putea și nu vreau să fie interpretat greșit, ca un semn de parti-pris pentru cineva care a fost sau vreun semn de simpatie pentru cineva care este acum președinte al României – cred că foștii președinți ai României trebuie să fie senatori de drept”, a spus Ponta.El a arătat că nu poți să ceri unui fost președinte al României să meargă să candideze în colegiul de la Târgu Jiu contra sa și eventual a lui Dan Diaconescu.”Cred că necesitatea de a avea în Parlament foștii reprezentanți ai celor mai înalte instituții ale statului va duce cu siguranță la ridicarea prestigiului pe care Senatul îl are în fața cetățenilor și împreună putem să facem aceste lucruri departajați de bătălia electorală care uneori ne ocupă mult prea mult timp”, a spus Ponta.

Recomandări

Diaspora românească din Carolina de Sud, în sărbătoare: târnosirea bisericii „Sfântul Grigorie Teologul”

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni
Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și a marelui premiu de 100.000 euro ale competiției „Vocea României”

Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”
Alessia Pop, câștigătoarea trofeului și al marelui premiu de 100.000 euro al competiției „Vocea României”