Ponta, evacuat cu un microbuz de la sediul PSD Baia Mare, în fața căruia era un grup de protestatari



Premierul Victor Ponta a fost evacuat cu microbuzul de campanie, joi seară, de la sediul PSD Baia Mare, unde s-a întâlnit cu reprezentanții PSD din județele din nordul țării, în fața clădirii fiind un grup de protestatari care îl huiduiau și strigau „Jos Ponta” și „Hoții”, informează Mediafax.Victor Ponta a fost prezent, joi seară, în municipiul Baia Mare, unde s-a întâlnit cu reprezentanții PSD din județele din nordul țării, el fiind însoțit de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și de miniștrii Mircea Dușă, Doina Pană și Aurelia Cristea.În timpul întrunirii, mai multe persoane, majoritatea tineri, s-au adunat în fața sediului social-democrat din Baia Mare, unde se afla Ponta, așteptând ieșirea acestuia.La un moment dat, aceștia au început să huiduie și să scandeze lozinci precum: „Jos Ponta”, „Ponta nu uita, Baia Mare nu te vrea”, „Hoții” și „Iohannis președinte”.



Recomandări

Nechifor: „Simt că există suportul popular pentru PSD. România are nevoie de un președinte precum Victor Ponta”

Cătălin Nechifor: „Am reușit să avem un partener important la Suceava în premierul Victor Ponta”
Cătălin Nechifor: „Am reușit să avem un partener important la Suceava în premierul Victor Ponta”