Premierul Victor Ponta a afirmat că el va continua să respecte acordul de colaborare instituțională încheiat cu președintele Traian Băsescu, adăugând însă că acesta nu a mai respectat înțelegerea, nefiind nici prima și nici ultima dată când șeful statului nu își respectă cuvântul.
El a răspuns astfel întrebat de jurnaliști dacă pactul de coabitare semnat cu președintele mai este în vigoare în acest moment.
„Acel acord de colaborare instituțională, în ceea ce mă privește, eu sunt foarte hotărât să îmi respect obligațiile care îmi revin. Din punctul de vedere al președintelui, e foarte clar că nu, domnia sa nu l-a mai respectat și, mă rog, nu ar fi nici prima și nici ultima dată când nu își respectă un cuvânt dat”, a spus Ponta.
El a precizat din nou că intenționează să respecte în continuare acordul, deoarece consider că România are nevoie de stabilitate politică pentru creștere economică.