Ponta, erou!

Nu sunt la zi, uitându-mă rar la televizor, cu evenimentele mari și importante. Citesc, cu întârziere, știrea redactorilor AMPress de la București, precum că premierul Victor Ponta, prezent la Kandahar, împreună cu colegul nostru de presă Adrian Ursu, de la Antena 3, și doi miniștri, de Război și de Interne, a fost cât pe ce să fie asasinat de teroriștii din Afganistan. Prezent acolo pentru o cuvântare filmată, în legătură cu retragerea trupelor noastre din război, împuținate cu niște zeci de morți și mult mai numeroși răniți, premierul a trecut eroic printr-o alarmă aeriană dată de ai noștri și a fost băgat în buncăr. Alarme de acest gen se petrec nu doar dacă vin teroriștii, ci și pentru a menține trează și vigilentă armia americano-română, mi-o spune un luptător care s-a întors de acolo cu oasele întregi. El e de părere că alarma, avându-l ca erou central pe Ponta, candidat la președinția României, putea să fie foarte bine un exercițiu de imagine al lor față de premier, arătându-i prin ce trec ei zilnic, și al premierului care trebuia, pentru confruntarea din toamnă, să-și coasă pe costumul de baschet și o insignă eroică. EROUL Ponta a lipsit până acum din televiziuni și jurnale. Iată-l, acum, măreț și neînfricat. Ca atare, veteranul din Afganistan nu exclude ca scena, povestită în detaliu de premier, la ”întoarcerea de pe front”, să fie cusută de strategii campaniei electorale în care, șef e, citesc undeva, un american.
Eu nu știu cum stau lucrurile acolo, dar le bănuiesc cumplite. Știu însă cum stau lucrurile aici și nu pot să nu admir formidabila pricepere a mașinii PSD de a fabrica orice. E nevoie să fabrice un erou? Îl cos și-i pun tivuri mintenaș. De câțiva ani, PSD muncește să-și facă un președinte. După episoadele victorioase cu ”nea Nelu Cotrocelu”, PSD a ratat marea lovitură, ultima oară prin Mircea Geoană care a câștigat pierzând. Unsorile și alifiile echipei Băsescu, cu înaintarea Videanu, Flutur, Berceanu și fundașul Blaga, au biruit în prelungiri la Paris. De atunci, PSD muncește, parșiv și inteligent, la o construcție care să nu mai dea greș. Firește că sondajele sunt cumpărate, cum cumpărat pare comentatorul Bogdan Teodorescu, căruia, citesc undeva, îi cad banii din toate buzunarele, dar ceva, ceva e adevărat din tot spectacolul electoral în plin avânt. Partidul-stat își face un candidat-stat, iar el trebuie arătat mereu sus. Lângă din ce în ce mai amorțitul Mugur Isărescu, pe care toate sondajele mi-l pun sperietoare de ciori, Ponta pare viu. Sigur că au luat-o nițel pe arătură cu vârsta președintelui care e cam jună pentru a fi garant de Constituție. Președinții sunt, lângă drapelul național, niște simboluri. Între două meciuri și-o reclamă la televizor, e greu de asociat portretul lui Ponta cu al unui Solomon înțelepțit de ani și muncă pentru poporul lui. Nu mai uit caracterizarea făcută spontan de un șofer de taxi din Giulești care, întrebat de mine ce crede despre Ponta, care tocmai fusese ales președinte al PSD, mi-a spus că e un tip care ” suferă de el”. Da, îngâmfarea lui Ponta, copiată prost după ”aroganța lui Năstase” care avea altă substanță, pare a fi ceea ce enervează la prima lectură de mimică și comportament. Dar, asta e!
Ponta, îmi cântă toate sirenele propagandei, va fi în curând președintele meu. Mă bat cu Băsescu de la revoluție încoace an de an, considerându-l cel mai mare blestem nimerit peste ceea ce a mai rămas din România. Dar parcă nu portretul de copil bătrân al lui Victoraș, de curând uns și ”erou”, e ceea ce-mi doream. Uitându-mă în partea cealaltă, observ numeroase și scălâmbăiate îmbrânceli, din care înțeleg că mult lăudata ”echipă unită” e un conglomerat de infiltrați care sparg zidul ori de câte ori PSD trage la poartă. Și trage nestingherit.