Ponta: E fără precedent ca Morar să vorbească la TV despre cine ar vrea el să conducă Parchetele



Premierul Victor Ponta a catalogat, miercuri, ca fiind fără precedent apariția la televizor a lui Daniel Morar, procuror general în funcție, în care acesta a vorbit despre ar vrea el să conducă Parchetele, arătând că un astfel de gest nu trebuie să mai aibă loc în România.
„Noi, oamenii politici, putem vorbi la televizor. Un procuror general în funcție care vorbește la televizor, spune cine decide el să conducă Parchetele, trebuie să recunoașteți că e un lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată și un lucru care nu trebuie să se mai întâmple niciodată în Parchetele din România. Ori ești om politic și vii și participi la alegeri, ori ești procuror și nu stai la televizor să spui tu pe cine vrei tu și pe cine nu vrei să fie în funcții, că nu îți intră în atribuții”, a spus Ponta despre Morar.
Premierul a menționat că prin propunerile pe care le-a făcut pentru procurorii șefi a aplicat legea pe baza căreia a fost numit și Daniel Morar.
„Că domnul Morar nici nu era de la DNA când a fost numit șef, era de la altă unitate de Parchet, nici nu avea vreun foarte bun record personal. Avea un condamnat definitiv, de fapt un inculpat achitat definitiv și pentru care România a plătit despăgubirti la CEDO. A fost numit în funcție prin această procedură prevăzută de legea modificată chiar de doamna Monica Macovei – nu am modificat noi legea în 2005 – ci doamna Macovei a modificat-o”, a spus Ponta.
Laura Kovesi a fost propusă pentru funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), iar Tiberiu Nițu a fost propus ca procuror general al parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție.
Propunerile au fost avansate miercuri dimineață de către premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiției, printr-o scrisoare adresată Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Ponta i-a mai propus pe Bogdan Licu pentru postul de prim adjunct al procurorului general al Parchetului, pe Codruț Olaru ca adjunct al procurorului general al Parchetului, pe Alina Bica ca procuror șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și pe Elena Hosu ca adjunct al procurorului șef al DIICOT.
Marți, premierul Victor Ponta a declarat, la finalul discuției cu membrii secției de procurori ai CSM, că concluzia la care s-a ajuns în urma acestei discuții că procurorul general și șeful DNA vor fi selectați în urma unei proceduri care va fi condusă de viitorul ministru al Justiției.
El a precizat că a propus Consiliului o procedură directă, în care ca ministru interimar să formuleze propuneri, candidații să fie audiați la CSM, iar președintele să numească, dar secția de procurori a CSM a avut o altă opțiune, pe care nu poate decât să o respecte.
Premierul a mai afirmat atunci că îl va informa telefonic pe președintele Traian Băsescu despre această concluzie, cu mențiunea că nu va exista „o procedură rapidă”, o informare în acest sens urmând să fie transmisă și Comisiei Europene.
„Probabil că voi numi mai întâi un nou ministru al Justiției, care va stabili și va conduce aceste proceduri”, a spus Ponta.
Anterior, premierul Victor Ponta a confirmat că o va numi pe Laura Codruța Kovesi la șefia DNA, răspunzând afirmativ unei întrebări a jurnaliștilor pe această temă.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a susținut însă că premierul Victor Ponta a răspuns afirmativ la întrebarea dacă va susține declarații la CSM pe tema numirii procurorilor și nu la cea privind o numire a Laurei Kovesi la șefia DNA.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că, în eventualitatea în care premierul Victor Ponta, din postura de ministru interimar al Justiției, o va desemna pe Codruța Kovesi la șefia DNA, el se va opune.