Cei trei miniștri acuzați de către Agenția Națională de Integritate de incompatibilitate vor urma procedurile legale pentru a-și dovedi nevinovăția și nu vor mai ocupa funcții publice decât dacă există o decizie legală în acest sens, a declarat premierul Ponta, după discuția cu președintele Băsescu.
„Cei trei miniștri urmează calea prevăzută de lege pentru a-și dovedi eventual nevinovăția. În măsura în care pe cale legală se constată incompatibilitatea lor, evident nu vor mai ocupa o funcție publică”, a spus Ponta, întrebat de jurnaliști dacă în întâlnirea de la Palatul Cotroceni a discutat cu președintele Traian Băsescu și despre scrisoarea primită recent din partea acestuia.
El a precizat că aceste răspuns este cunoscut și de președintele Traian Băsescu.
Președintele Traian Băsescu a precizat, luni, că în cursul zilei i-a transmis premierului Victor Ponta o scrisoare în legătură cu cei patru membri ai Executivului acuzați de Agenția Națională de Integritate (ANI) de incompatibilitate, menționând că viza „și o eventuală remaniere”.
Cei patru membri ai Executivului acuzați de incompatibilitate sunt Ovidiu Silaghi, Eduard Hellvig, Liviu Pop și Dan Mihalache, ultimul fiind schimbat în această săptămână din funcție.
Premierul Victor Ponta a susținut atunci că a decis eliberarea lui Dan Mihalache de la SGG deoarece funcția acestuia are un caracter strict administrativ, din care nu poate exprima poziții publice și a arătat că a fost deranjat de declarația acestuia privind parteneriatul strategic cu SUA.
Ponta a precizat totodată că nici nu va urma o remaniere în urma declarațiilor președintelui.