Premierul Victor Ponta a transmis felicitări credincioșilor catolici și greco-catolici din România, în urma alegerii noului Suveran Pontif, arătând că privește acest moment cu încredere mai ales din perspectiva consolidării dialogului dintre Biserica Ortodoxa și cea Catolică.
„Adresez cele mai sincere urări de bine tuturor catolicilor și greco-catolicilor, cu prilejul alegerii noului Suveran Pontif al Bisericii Catolice, Papa Francisc I. Privesc cu multă încredere și speranță aceste clipe, mai ales din perspectiva consolidării dialogului dintre credincioșii ortodocși și cei catolici, dintre Biserica Ortodoxă și cea Catolică.Văd în acest moment istoric un bun prilej de reafirmare a principiilor solidarității, prieteniei și toleranței. Dincolo de dimensiunea strict religioasă, semnalul acestei alegeri este extraordinar pentru întreaga lume creștină”, afirmă Ponta în mesajul transmis.
Argentinianul Jorge Mario Bergoglio, primul Papă originar de pe continentul american și primul iezuit care urcă pe tronul Sfântului Petru, a fost ales miercuri seară ca succesor al lui Benedict al XVI-lea. Arhiepiscopul din Buenos Aires a ales numele de Francisc, purtat pentru prima dată de un Suvern Pontif.
Bergoglio, în vârstă de 76 de ani și trei luni, este al optulea papă ca vârstă la momentul alegerii sale în Scaunul Sfântului Petru, cel mai bătrân dintre toți fiind papa Clement al X-lea ales în 1670 (aproape 80 de ani). Este totuși puțin mai tânăr ca predecesorul Benedict al XVI-lea la momentul alegerii sale în 2005 (78 de ani).