Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că o primă formă a legii privind restituirea proprietăților va fi discutată în ședința de Guvern de miercuri, urmând va luni să fie analizată de conducerea USL, proiectul urmând a fi promovat prin angajarea răspunderii Executivului.
„În cursul acestei săptămâni vom finaliza în cadrul Guvernului proiectul de lege privind restituirea proprietăților, acest proiect, pe care miercuri îl discutăm în primă lectură în ședința de Guvern, luni îl voi prezenta conducerii USL, deoarece modalitatea de adoptare pe care o doresc ca prim-ministru este aceea a angajării răspunderii Guvernului”, a declarat premierul Victor Ponta.
El a amintit faptul că ultima lege în ceea ce privește despăgubirile a fost adoptată prin angajarea răspunderii de către alianța PNL-PD.
„Dacă cei de la PDL nu sunt de acord cu soluția pe care noi o propunem, trebuie să vină să spună că au ei opt miliarde de euro pe care să-i dea înapoi mâine”, a afirmat Ponta.
Premierul a precizat că abia așteaptă o moțiune de cenzură din partea opoziției în ceea ce privește angajarea răspunderii pe legea ce va viza despăgubirile.
„Tot sunt ei cei mai de dreapta acum, toți comuniștii și securiștii sunt cei mai de dreapta acum la PDL. Deci dacă tot sunt de dreapta, să vină să facă moțiune de cenzură să nu dăm oamenilor banii și să ne condamne CEDO la opt miliarde de euro, de abia aștept”, a mai afirmat Ponta.
Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, anunța în 23 ianuarie, la Palatul Victoria, că până în luna aprilie Guvernul își va angaja răspunderea pentru un proiect de lege privind regimul juridic al restituirii proprietăților.
„Până în luna aprilie, Guvernul își va asuma răspunderea pe o lege privind regimul juridic al restituirii proprietăților”, a anunțat, atunci, Liviu Voinea.
El a precizat că, pentru despăgubirea foștilor proprietari, în proiectul de buget pe acest an sunt prevăzute doar sumele aferente unor hotărâri judecătorești definitive și executorii, de aproximativ 500 milioane lei.
Conform datelor prezentate recent de Guvern, România a achitat deja despăgubiri pentru terenuri și construcții naționalizate în cuantum total de 5 miliarde euro și mai există solicitări de plată pentru încă 8 miliarde euro.
Persoanele care au cumpărat drepturi litigioase pentru imobilele naționalizate, în cadrul proceselor de restituire a bunurilor, vor fi obligate să achite un impozit pe diferența dintre suma plătită pentru acele drepturi și cea încasată de la stat pentru proprietate sau valoarea imobilului respectiv.
Guvernul a adoptat, săptămâna trecută, un memorandum privind urgentarea elaborării noilor reglementări în domeniul restituirii proprietăților, întocmit de ministrul delegat pentru Buget, document în care se fac propuneri pentru încadrarea în termenul acordat de CEDO statului român pentru soluționarea problemei restituirii proprietăților.
Potrivit deciziei Guvernului, până la finele anului 2015 Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților urmează să revadă toate dosarele soluționate, inclusiv cele pentru care s-au plătit despăgubiri în numerar, și să analizeze cauzele care au determinat nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent, în compensare cu alte bunuri.
Totodată, până pe data de 30 ianuarie 2013 Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislației și procedurilor din domeniul restituirii proprietăților trebuia să elaboreze și să prezinte pentru primă lectură proiectul de lege privind reglementarea restituirii proprietăților.
Fiecare minister urma să transmită Ministerului Finanțelor Publice situația imobilelor retrocedate, a celor nou construite și, după caz, situația cheltuielilor cu chiriile pentru sedii, iar Ministerul Educației va transmite situațiile menționate și pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat.
Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților estimează totalul despăgubirilor la 8,7 – 9 miliarde euro.
Miza mare a procesului nu sunt casele și terenurile naționalizate de la populație, care ar fi reprezentat doar o mică parte din sumele de plată, ci despăgubirile pe care statul ar putea fi obligat să le plătească pentru culte și minorități.
Fostul ministru al Finanțelor Publice Bogdan Drăgoi a declarat în primăvara anului trecut pentru MEDIAFAX că din totalul de 70 de miliarde lei estimat, care ar reprezenta echivalentul în bani al proprietăților naționalizate dacă toate acedstea nu ar putea fi restituite în natură, mai mult de jumătate ar reveni cultului romano-catolic, care a depus cereri de retrocedare pentru 88.000 de imobile.
De altfel, guvernul Ungureanu a încercat să promoveze o lege de limitare a despăgubirilor foștilor proprietari, dar a retras proiectul de lege, sub presiunea societății civile și a UDMR, precum și pentru că exista riscul ca actul normativ să fie declarat neconstituțional.
La acea vreme, Ministerul Justiției a susținut restituirea în natură a proprietăților naționalizate și eșalonarea pe o perioadă foarte lungă a despăgubirilor bănești și a respins total propunerea inițială a Finanțelor, de limitare a despăgubirilor.
Se pare că Guvernul Ponta are în vedere chiar această soluție, respectiv restituirea în natură a cât mai multor imobile și terenuri și eșalonarea pe o perioadă mai lungă a despăgubirilor bănești.
Surse guvernamentale susțineau însă că s-a pus și problema constituirii unui nou Fond Proprietatea.