Ponta: Din octombrie vom avea, evident, reducerea CAS. Este acoperită contabil, dacă nu scădem acum, nu o să mai putem scădea niciodată



Contribuțiile de asigurări sociale vor scădea „evident” de la 1 octombrie, a declarat premierul Victor Ponta, precizând că măsura este susținută de mediul de afaceri și poate contribui la fiscalizarea locurilor de muncă în actualul context economic favorabil, informează Mediafax.Reducerea CAS este acoperită contabil din creșterea accizei, taxa specială pe construcții și încasări suplimentare inclusiv pe baza noii Legi a insolvenței, dar economia nu necesită doar contabilitate, ci și un pic de minte care uneori lipsește „la cel mai înalt nivel”, a afirmat premierul Ponta.”Ministrul Voinea mă întreba dacă președintele știe că acea reducere a deficitului, faimosul MTO pe care l-a învățat toată lumea așa deodată, este trecut și în Legea bugetului de stat, și în Strategia fiscal-bugetară, nu era ceva rău. Ceea ce românii nu știu este că e o decizie criminală, antiromânească, a președintelui Băsescu – Polonia și Ungaria ajung la aceleași ținte de deficit structural în 2018, nu în 2015, Franța, Italia, Portugalia, toți ceilalți, în 2017 -. Băsescu a vrut 2015, ca «după noi, potopul». Strict ca sustenabilitate – m-am uitat încă o dată pe toate datele – avem anual o încasare suplimentară de 2,6 miliarde din creșterea accizei, 1,5 miliarde din taxa specială pe construcții și, am verificat și acum, față de anul trecut, la venituri curente, pe primele șase luni avem 3 miliarde de lei în plus. Deci, dacă e vorba de contabilitate, acoperim contabil, doar că economia nu e doar contabilitate, mai e și un pic de minte care uneori lipsește la cel mai înalt nivel”, a spus Ponta în ședința de guvern.



Recomandări

Ponta: Prin reducerea CAS putem să creăm mai multe locuri de muncă, să avem mai multă muncă la alb

Ponta: Până la sfârșitul anului trebuie să cheltuim enorm de mult, peste 3 miliarde de dolari pe investiții publice

Ponta – Cum poate fi acoperită reducerea CAS: Contribuții din noi locuri de muncă, TVA din noi investiții, insolvența

Victor Ponta: „Votul din 25 mai înseamnă șansa normalizării României”

Victor Ponta: ”Îndemn românii să vină la vot, să decidă dacă vor să revină la deciziile austerității și sărăciei, din 2010, sau dacă vor să continuăm proiectul relansării României, renașterii României”
Victor Ponta: ”Îndemn românii să vină la vot, să decidă dacă vor să revină la deciziile austerității și sărăciei, din 2010, sau dacă vor să continuăm proiectul relansării României, renașterii României”

Ponta spune că execuția bugetară din trimestrul I este mulțumitoare și poate conduce la scăderea CAS

Ponta: Am încheiat anul cu un deficit de 2,5% din PIB și creștere economică mai mare