Ponta, despre zborul cu F-16: Experiență absolut unică, nu poți să o compari cu cea de la mașină



Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că zborul cu un avion F-16 a fost „o experiență absolut unică”, pe care nu poate să o compare cu cea din mașina de curse, și că a fost „mândru” când a putut să se dea jos din avion și să meargă drept, informează Mediafax.Victor Ponta a declarat, la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii, unde a participat la un zbor cu un avion american F-16, că pentru a urca în aparatul de zbor a trebuit să treacă de o serie de teste.”Am fost ieri (miercuri – n.r.) și am trecut toate testele medicale la Institutul Special pentru Aviație din București, iar azi dimineață restul pregătirilor. Dar când ești sus acolo, nu mai are nicio legătură cu ce te-ai pregătit. E o experiență absolut unică, nu poți să o compari cu cea de la mașina de curse, pentru că între ceva ce merge cu 230 de kilometri pe oră și ceva ce merge cu 2.300 de kilometri pe oră e o diferență semnificativă „, a spus Ponta.Întrebat dacă a avut acces și la manșa avionului, el a răspuns afirmativ, precizând că singurul lucru la care nu a avut acces a fost „cârligul de catapultare”.”Asta mai lipsea, vă dați seama. Nu e ceva foarte simplu”, a spus Ponta.Întrebat în continuare dacă a avut în aer senzația de leșin, Ponta afirmat că nu a avut așa ceva. „Chiar de leșin, nu. Sigur, sunt senzații pe care nu le încerci cu altă ocazie, însă am fost mândru când am putut să mă dau jos și să merg drept. Nu e ceva foarte uzual să se asume aceste riscuri, evident că mi le-am asumat, s-au primit toate aprobările, și de la Washington, și de la București. Am vrut să dăm un mesaj clar că avem exerciții comune, că am făcut bine că am cumpărat avioane multirol americane”, a susținut Ponta. Premierul a menționat că în timpul zborului, care a durat circa o oră, s-a întreținut cu pilotul american Dustin „Yoggi” Brown, care i-a spus cu uimire „ce țară verde și frumoasă avem”.După ceremonia de închidere a exercițiului militar Dacian Viper 2014, premierul Ponta și oficialii care l-au însoțit s-au întors la București.



Recomandări