Ponta despre vizita lui Geoană la Vîntu: Dacă nu aș fi președintele PSD aș putea să spun mai multe



Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la Galați, că dacă nu ar fi președinte al partidului ar putea intra în polemici și ar relata lucrurile „așa cum au fost cu adevărat” legat de vizita lui Mircea Geoană la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, într-o conferință de presă, că acest subiect este unul creat artifical, pentru a distrage atenția de la probleme importante precum Legea educației sau indemnizația pentru creșterea copilului.
„Nu am discutat în interiorul partidului acest subiect și considerăm că el a apărut artificial și l-a bucurat foarte tare pe Traian Băsescu. În felul acesta nu am mai putut vorbi zilele acestea despre prostia extraodinară cu legea indemnizațiilor pentru creșterea copilului, nu am putut explica ce îi interesează cu adevărat pe oameni, cum facem cu Legea educației, Legea salarizării unitare și Legea bugetului, și am dezgropat fantomele de anul trecut. Pentru orice pesedist și orice român, reamintirea momentului 6 decembrie de anul trecut este o amintire extrem de dureroasă. Dar acum trebuie să ne uităm în viitor și să învățăm din trecut”, a afirmat Ponta.
El a precizat că acest subiect va fi dezbătut, luni, în PSD.
„Cred că e o problemă faptul că eu nu am mai vorbit cu Mircea Geoană din 4 decembrie 2009. Poate că e vina amândurora. Eu, după ce am aflat de vizita de la Vîntu, nu am mai vorbit niciodată cu Mircea Geoană așa cum vorbesc cu dumneavoastră acum. Nu cred că trebuie să mă iau după toate scenariile și cred că PSD are un drum foarte clar pe care merge, indiferent de ceea ce gândește unul sau altul din PSD”, a declarat Ponta.
Liderul PSD a mai spus că dacă nu ar fi președinte al partidului ar putea intra în polemici și ar relata lucrurile „așa cum au fost cu adevărat”.
„Sunt președintele acestui partid. Dacă nu aș fi fost, puteam să intru în tot felul de polemici și să povestesc lucrurile așa cum au fost cu adevărat. Dar sunt președintele PSD și nu cred că ar fi o greșeală mai mare din partea mea decât să contrazic un om cu o credibilitate atât de mare cum e domnul Gușă, de exemplu, sau să o contrazic pe soția fostului președinte. Nu pot să fac lucrurile astea și să nu îmi cereți asta. Dacă nu aș fi președintele PSD, aș putea să vă spun mult mai multe”, a adăugat Victor Ponta.
Fostul președinte al PSD Mircea Geoană a susținut, într-o declarație filmată și postată, luni, pe blogul personal, că a fost sfătuit de Victor Ponta, la dezbaterea avută cu Traian Băsescu înaintea ultimului tur al prezidențialelor din 2009, să spună că a fost acasă, la nevastă, în cazul unei întrebări despre vizita făcută la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.
În replică, președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că singurul cu care Mircea Geoană s-a sfătuit, înaintea alegerilor prezidențiale din 2009, a fost Sorin Ovidiu Vîntu. El a mai spus că afirmațiile făcute de Geoană pe blog despre episodul vizitei la Vîntu și reacția staff-ului de campanie sunt „minciuni”.