Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, luni, întrebat despre situația juridică a lui Viorel Hrebenciuc și Dan Șova, că el nu se ocupă de aceste lucruri, ci de guvernarea țării, Ponta adăugând, cu referire la faptul că cei doi sunt membri PSD, că toată lumea e egală în fața legii, informează Mediafax.”Nu mă ocup eu de lucrurile astea, eu trebuie să mă ocup de guvernarea țării, de viața dumneavostră de zi cu zi”, a spus Ponta.În condițiile în care jurnaliștii i-au spus că Hrebenciuc și Șova sunt și membri PSD, el a răspuns: ”Toată lumea e egală în fața legii”.Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova, a venit, luni, la sediul central al DNA, pentru a fi audiat în noul dosar al lui Viorel Hrebenciuc, în care acesta este acuzat, între altele, că i-a cerut unui coleg de partid să inițieze o lege de amnistiere, promițându-i în schimb sprijin pentru șefia PSD

