Ponta, despre neacordarea de premii olimpicilor: E o ordonanță dată de Guvernul Boc. O vom rezolva



Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, la Putna, unde participă la slujba prilejuită de hramul mănăstirii, referitor la neacordarea de premii pentru olimpicii români, că situația este cauzată de o ordonanță „de pe vremea Guvernului Boc”, adăugând: „O vom rezolva”.
„Este o ordonanță dată de pe vremea Guvernului Boc, ca multe alte ordonanțe, pe care o vom rezolva”, a spus Victor Ponta, care participă alături de soția sa, Daciana, la slujba de la Mănăstirea Putna.
Potrivit Gândul, 142 de elevi și liceeni care au reprezentat România în 2011 la olimpiade internaționale au fost medaliați cu aur, argint, bronz sau recompensați cu mențiuni, astfel că merită recompense financiare din partea statului, conform legii. Aceștia nu au primit însă nici un ban, întrucât o ordonanță emisă în timpul Guvernului Boc anula orice premiere.
Profesorul Radu Gologan, coordonatorul olimpicilor din lotul internațional de Matematică, a trimis o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta și președintelui Crin Antonescu, în care se declară „umilit” și „revoltat” dea ceastă situație, „în numele zecilor de generații de elevi matematicieni de excelență ce, fără publicitate, au făcut în ultimele decenii un lobby imens pentru României”, conform Gândul.
De altfel, unul dintre tinerii care au participat la olimpiadele internaționale, Tudor Giurgică Tiron premiat cu aur la Olimpiada Internațională de Fizică, a afirmat că este prima dată de când el este olimpic când nu se premiază elevii. „Era o tradiție de acum ca Ministerul Educației să-și premieze olimpicii, indiferent de ce Guvern era la putere. S-a spus că o să se țină premierea la mijlocul lui iulie, dar cu câteva zile înainte s-a anulat. Nu știm de ce nu s-a mai ținut, dar umblă zvonul că din cauza referendumului”, afirmă Tudor Giurgică Tiron.
Funeriu: Nu există nicio ordonanță care să interzică premierea elevilor olimpici
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu neagă existența unei ordonanțe care să interzică premierea elevilor olimpici și spune că Guvernul Ponta nu are nicio justificare pentru neacordarea premiilor olimpicilor, în afară de aceea că „nu apreciază performanța școlară”.
„Nu există nicio ordonanță care să interzică premierea elevilor olimpici. Premiile se dau pentru anul anterior”, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, fostul ministru al Educației Daniel Funeriu.
El a precizat că în 2011, când a fost ministru al Educației, a organizat o ceremonie publică la care a acordat premiile cuvenite olimpicilor din 2010.
„Noi i-am premiat pe elevii de nota 10 la bacalaureat, Guvernul Ponta nu. USL premiază plagiatorii, desemnându-i premieri și chiulangii, punându-i președinți interimari”, a adăugat Funeriu.
Fostul ministru al Educației a mai spus că cei care reprezentau România la competițiile internaționale erau premiați chiar și de comuniști.
„Un plagiator și un chiulangiu nu au cum să aprecieze performanța școlară. Nu e în ADN-ul lor. Pe domnul academician Andruh, care coordonează de mulți ani lotul de chimie, USL l-a numit politrucul lui Funeriu. Până și comuniștii ne premiau pe cei care reprezentam România la competițiile internaționale, țin minte că în 1988 am fost premiat pentru asta”, a precizat fostul ministru al Educației.
Boc: Nici un cadru normativ nu interzice Guvernului Ponta să aloce bani pentru premierea olimpicilor
Fostul premier Emil Boc a acuzat Guvernul Ponta că își ascunde „incapacitatea managerială” de a premia olimpicii români la matematică „aruncând vina pe alții”, în condițiile în care nu există nici un cadru normativ care să interzică alocarea banilor pentru premierea olimpicilor.
Emil Boc a declarat, ieri, corespondentului MEDIAFAX, că ordonanța din 2010 la care a făcut referire premierul Victor Ponta se referă la funcționarii publici care nu aveau dreptul la premii și nici într-un caz la premierea olimpicilor.
„Actualii guvernanți își ascund incapacitatea managerială aruncând vina pe alții. Este o incapacitate a actualului Guvern de a premia valorile și a le susține. Nici un cadru normativ nu interzice Guvernului Ponta să aloce bani pentru premierea olimpicilor la matematică sau alte discipline. Interdicția din ordonanța din 2010 se referă la funcționarii publici care nu aveau drepturi la premii și nici într-un caz la premierea olimpicilor sau altor categorii care fac cinste țării. Cât de ridicol poate fi un guvern care afirmă că a avut 25 de milioane de euro să îi cheltuie pe un referendum inutil și care nu are acum 2.000 de euro pentru premierea olimpicilor la matematică. Cât de ridicol poate fi un asemenea guvern încât să arunce vina pe guvernele anterioare”, a spus Boc.