Premierul Victor Ponta consideră că este normal ca urmărirea penală a unui ministru să poată fi cerută exclusiv de către Parlament, nu și de președintele țării, cu argumentul că Guvernul nu se subordonează președintelui, ci numai Legislativului.
„Atât timp cât Guvernul răspunde în fața Parlamentului, cred că e normal ca și urmărirea penală în cazul miniștrilor să fie începută la solicitarea și în baza unui vot în Parlament, pentru că filosofia modificării Constituției este tocmai aceea de a pune fiecare instituție și fiecare putere a statului în raporturi normale. Guvernul nu se subordonează președintelui, ci Parlamentului, așa încât autoritatea și dreptul de a controla Guvernul, fie prin moțiuni de cenzură, fie prin moțiuni simple, fie inclusiv prin începerea urmăririi penale – probabil la solicitarea Parchetului, nu din oficiu – e normal să revină Parlamentului care a investit Guvernul. Președintele nu avea nicio treabă directă de control al Guvernului”, a spus Ponta, aflat în Germania.
Comisia de revizuire a Constituției a adoptat, luni, un amendament prin care este modificat articolul privitor la urmărirea penală a membrilor Guvernului, în sensul eliminării atribuțiilor șefului statului în această situație.
Membrii comisiei de revizuire a Constituției au adoptat un amendament al UDMR, prin care sunt eliminate atribuțiile președintelui României în ceea ce privește posibilitatea de a cere urmărirea penală a unui ministru sau de a-l suspenda din funcție.
În actuala formă a Constituției, la articolul 109, alineatul 2 menționează că „numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Președintele României poate dispune suspendarea acestora din funcție. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcție. Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție”.