Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, la Slatina, că se bucură că liderul PNL Klaus Iohannis a venit marți la confruntarea electorală, el arătând că este foarte bine că acesta va veni și în cursul zilei de miercuri la altă dezbatere, întrucât temele de discuție nu s-au epuizat, informează Mediafax.Ponta a fost întrebat de jurnaliști, miercuri, la Slatina, cum i s-a părut prestația lui Klaus Iohannis de marți seară de la prima dezbatere directă organizată de Realitatea TV, el evitând să se pronunțe pe această temă și spunând: „Nu e normal, am fost doi competitori, dar mă bucur că a venit”.Solicitat să comenteze faptul că Iohannis va veni la o a doua dezbatere organizată miercuri seară de B1TV, Ponta a spus: „E foarte bine, pentru că nu am reușit ieri să epuizăm teme importante care țin de președinte, despre politica externă am vorbit puțin, la fel despre raportul între puterile statului sau funcționarea instituțiilor. Mă bucur că avem ocazia și azi și mâine și vineri să ne prezentăm și să îmi prezint viziunea mea de președinte”.