Ponta, despre cererea lui Băsescu pentru o Constituție conform referendumului: Parlamentul e suveran



Parlamentul este suveran și nici președintele, nici primul-ministru nu pot impune Legislativului ce anume să decidă în comisia constituțională, a declarat premierul Ponta, ca reacție la cererea adresată Camerei Deputaților de președintele Băsescu pentru revizuirea Constituției conform referendumului
Întrebat la RTV dacă apreciază, în ceea ce privește revizuirea Constituției, că Parlamentul ar trebui să ia din nou în discuție acest proiect și să țină cont și de rezultatele referendumului din 2009, cu Parlament unicameral și 300 de parlamentari, premierul a răspuns că Parlamentul este suveran.
„Parlamentul e suveran și nici președintele Băsescu, nici eu, ca prim-ministru, nu putem să impunem Parlamentului ce să decidă în comisia constituțională și, după aceea, în plen. Putem să facem propuneri, dar decizia aparține Parlamentului”, a spus Ponta.
La remarca moderatorului că românii au votat prin referendum pentru un Parlament unicameral cu doar 300 de membri, premierul a răspuns că este adevărat, dar că își aduce aminte că, în vara anului trecut, când a fost adoptată Legea privind alegerile parlamentare care conducerea la un număr de 300 parlamentari, PDL a atacat actul normativ la Curtea Constituțională.
„Sunt absolut convins că Parlamentul știe să decidă cel mai bine”, a conchis Ponta.
Președintele Traian Băsescu solicită Camerei Deputaților, într-o scrisoare transmisă, joi, președintelui Camerei, Valeriu Zgonea, să continue dezbaterile la proiectul de revizuire a Constituției transmis la Parlament în iunie 2011 și care transpune rezultatele referendumului din 2009.