Premierul Victor Ponta a declarat, joi, în legătură cu apelul făcut de Curtea Constituțională la Parlament, Președinție și Guvern pentru a opri atacurile și acțiunile denigratoare la adresa judecătorilor constituționali, că impresia lui este că sunt probleme între judecători, nu cu alte instituții.
Întrebat cum comentează apelul făcut de Curtea Constituțională, premierul a spus că judecătorii CC au perfectă dreptate, iar el susține și cere de la aceștia ca ei înșiși, în primul rând, să se poarte la înălțimea funcției pe care o ocupă.
Ponta a precizat că impresia sa este că „sunt probleme între judecători, nu cu alte instituții”.
Curtea Constituțională acuză, într-un comunicat, continuarea atacurilor la adresa judecătorilor constituționali din partea unor autortități publice și a presei, cerând Parlamentului, Președinției și Guvernului luarea de măsuri pentru oprirea acțiunilor defăimătoare.
Judecătorii Curții Constituționale, reuniți în plen la data de 22 august, au luat act de continuarea atacurilor unor autorități publice și mijloace de informare în masă la adresa CC.
Astfel, judecătorii CC au decis să facă un nou apel la autoritățile publice prevăzute în Titlul III al Constituției – Parlament, Președintele României, Guvernul României, Administrația publică centrală, Administrația publică locală, Autoritatea judecătorească, pentru „a lua măsuri de oprire a acțiunilor defăimătoare la adresa Curții Constituționale”, se arată într-un comunicat de presă de joi al CC.
„Aceste acțiuni, cărora li se adaugă, în ultima perioadă, actele denigratoare la adresa unora dintre judecătorii Curții Constituționale, cărora li se contestă moralitatea, integritatea, pregătirea profesională, produc grave prejudicii de imagine Curții Constituționale și tind la decredibilizarea sa, punând sub semnul îndoielii deciziile pe care Curtea le-a pronunțat. Se aduce astfel atingere dispozițiilor art.147 alin.4 din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii, se încalcă normele democratice și principiile statului de drept, cu consecințe grave asupra stabilității instituționale în România și asupra imaginii internaționale a țării, astfel cum o subliniază și Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European și Consiliu arătat”, potrivit CC.
CC mai arată că în Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare s-a exprimat îngrijorarea față de „recenta presiune exercitată de unii membri ai Guvernului român și de politicieni de rang înalt asupra Curții Constituționale”, iar „independența sistemului judiciar și separarea puterilor sunt elementele de bază ale unei societăți democratice”.
„Pentru a restabili climatul de încredere, toate nivelurile politice din România vor trebui să demonstreze, în lunile următoare, prin acțiunile lor, angajamentul față de aceste principii. Comisia va monitoriza îndeaproape evoluțiile în acest domeniu”, au mai citat judecătorii CC din raportul Comisiei Europene.
Judecătorii constituționali precizează că, având în vedere recomandările specifice urgente cuprinse în acest Raport, nevoia de stabilitate instituțională a României, atât în plan intern cât și internațional, pentru a evita continuarea deteriorării imaginii țării și constatarea de către organismele europene a neîndeplinirii obligațiilor pe care România le are în calitate de stat membru al Uniunii Europene, „Plenul Curții Constituționale cere tuturor autorităților publice luarea de măsuri pentru respectarea statutului Curții Constituționale și a statutului membrilor acesteia”.