Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Parlament, că, în urma declarațiilor șefului statului la adresa senatoarei Gabriela Firea, va fi depusă, marți, o plângere penală împotriva președintelui Traian Băsescu, pe care o dorește semnată de cât mai mulți parlamentari, inclusiv din opoziție, informează Mediafax.”Până mâine (marți – n.r.) avem o plângere penală împotriva președintelui Traian Băsescu”, a spus Victor Ponta, precizând că această plângere va fi semnată de toți parlamentarii puterii și , dacă vor dori, și de parlamentarii din celelalte partide parlamentare.Ponta a mai spus că „este prima dată din 1989 încoace, de când România încearcă să fie democratică, când familia unui senator este ameințată direct, de către președinte”. „Este un element fără precedent, care nu mai are nicio acoperire în disputra politică”, a mai spus premierul.”În momentul în care amenință familia unui senator (…) lucrurile sunt fără precedent”, a mai spus premierul Ponta, precizând că va fi informată și Comisia Europeană. El a arătat că este un „atac mafiot” împotriva Gabrielei Firea. „Traian Băsescu trebuie să răspundă în fața legii. Doamna senator trebuie să vadă foarte clar că modelul mafiot cu care am fost conduși de nouă ani și jumătate nu intimidează „, a menționat Ponta.