Ponta: Definiția corupției în România: „Orice afacere la care Băsescu nu și-a luat partea sa”



Președintele PSD, Victor Ponta, a glumit, joi după-amiază, cu colegii social-democrați de la Prahova, reuniți în ședință, întrebându-i care este definiția corupției în România și răspunzând: „Orice afacere la care Băsescu nu și-a luat partea sa”.
Prezent la Ploiești, la lucrările Consiliului Județean al PSD Prahova, Victor Ponta le-a spus un banc celor câteva zeci de membrii social-democrați.
„Știți care este definiția corupției în Romania? Orice afacere la care domnul Băsescu nu și-a luat partea sa”, a spus Ponta.
Liderul PSD a făcut această glumă în contextul în care a fost întrebat care este poziția USL cu privire la proiectul Roșia Montană.
De asemenea, el a spus că USL a făcut publică în urmă cu trei săptămâni poziția față de proiectul Roșia Montană, susținând că această părere nu poate fi văzută în presă „pentru că pe la toate televiziunile și prin toată presa vezi reclamă la Roșia Montană”.
Ponta a afirmat că USL dorește desecretizarea contractului, a amintit că Parlamentul European a votat o rezoluție care prevede interzicerea exploatărilor miniere cu cianuri și a întrebat care este „interesul personal” al lui Traian Băsescu în proiectul de la Roșia Montană.
„Traian Băsescu are un interes material direct, i-a fost sponsorizată campania. Dacă trebuie să facem exploatarea de la Roșia Montană ca să-i asigurăm o pensie domnului Băsescu, USL se opune”, a spus Ponta.
Șeful statului s-a declarat, în ultima vreme, un susținător al demarării exploatării miniere de la Roșia Montană, menționând că o parte din resursele aurifere vor ajunge în rezerva Băncii Naționale.
Președintele a declarat, miercuri, la TVR 1, că o soluție de deblocare a situației de la Roșia Montană ar fi organizarea unui referendum local, nu unul național, deoarece trebuie făcut în zona care va fi afectată.
„O soluție de deblocare mi se pare un referendum local. Ce probleme am eu, de la București, legate de Roșia Montană? Că e exploatare locală. Dacă vrem să facem o verificare prin referendum, și cred că este justificat un referendum, trebuie să-l facem în zona care va fi afectată. Altfel, ce treabă credeți că are cel care locuiește la Suceava cu Roșia Montană sau cel de la Constanța?”, a spus Traian Băsescu.