Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la Bistrița, că decizia în privința Ecaterinei Andronescu este luată, precizând că după o discuție pe care o va avea cu ea și cu Liviu Pop va trimite în scris președintelui propunerea ca aceasta să preia portofoliul Educației.
„Doamna Andronescu este propunerea noastră pentru funcția de ministru al Educației. Cele 45 de zile de interimat ale ministrului Pop expiră pe 30 iunie. Din punctul meu de vedere, domnul Pop a făcut o muncă extraordinară într-o perioadă foarte grea, examene de bacalaureat în special. Aștept de la domnia sa să finalizeze toate procedurile, în așa fel încât când îi predă doamnei Andronescu mandatul să nu apară iarăși o problemă de coordonare. Decizia este luată”, a spus Victor Ponta, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Întrebat dacă Ecaterina Andronescu „nu are o problemă” întrucât are un proces cu ANI, Ponta a răspuns că aceasta a câștigat procesul al Curtea de Apel.
„Acesta e motivul pentru care nu am propus-o de la început ministru, fiindcă avea pe rol un proces cu ANI. În urmă cu o săptămână cred, Curtea s-a pronunțat și a stabilit că doamna Andronescu nu are o problemă de incompatibilitate”, a spus Ponta.
Un jurnalist a afirmat că ANI poate face recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar premierul a răspuns: „Probabil că ANI va face recurs, dar e foarte probabil ca recursul să se judece peste un an sau doi”.
Întrebat dacă a transmis deja Președinției propunerea în privința Ecaterinei Andronescu, Ponta a răspuns negativ.
„Am transmis propunerea cu domnul Hașotti și imediat ce am încă o discuție cu domnul Pop și cu doamna Andronescu, ei fiind cei care se pun de acord cu transferul atribuțiilor, fac în scris și propunerea cu doamna Andronescu. Dacă acest lucru se întâmplă până luni, când președintele a fixat momentul depunerii jurământului pentru domnul Hașotti, o să fac procedurile necesare, în așa fel încât să depună jurământul ambii miniștri”, a conchis Ponta.
Surse politice declarau agenției MEDIAFAX că premierul Victor Ponta a transmis Președinției numai propunerea de numire a lui Puiu Hașotti pentru postul de ministru al Culturii, Liviu Pop urmând să mai ocupe postul de ministru interimar al Educației, în limita celor 45 de zile legale, pentru finalizarea examenului de Bacalaureat.
„Ecaterina Andronescu rămâne ca propunere a premierului pentru postul de ministru al Educației, dar nominalizarea propriu-zisă va fi transmisă Președinției după finalizarea examenului de Bacalaureat. Premierul Ponta a considerat că este mai înțeleaptă această formulă, deoarece Liviu Pop este cel care s-a ocupat până la acest moment de actualul Bacalaureat. Ecaterina Andronescu a fost de acord cu această soluție”, declarau agenției MEDIAFAX surse politice.
Propunerea pentru numirea lui Puiu Hașotti la conducerea Ministerului Culturii a fost transmisă Președinției miercuri după-amiaza.
Anterior, Ponta și Ecaterina Andronescu au avut o discuție la Cercul Militar Național, unde ambii au fost prezenți la ceremonia de depunere a jurământului de către Sorin Oprescu pentru al doilea mandat de primar general al Capitalei.
În prezent, interimatul la conducerea Ministerului Educației este asigurat de către ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, pentru un termen maxim de 45 zile în care trebuie nominalizat un alt ministru.
El a preluat Ministerul Educației la jumătatea lunii mai, astfel că interimatul său expiră la finele lunii iunie.
Premierul Victor Ponta a anunțat anterior că va trimite miercuri Președinției propunerile de numire a Ecaterinei Andronescu (PSD) în postul de ministru al Educației și a lui Puiu Hașotti (PNL) pentru funcția de ministru al Culturii.