Ponta: Dacă se semnează contractul privind Cupru Min, sperăm să folosim căi juridice de reziliere



Liderul PSD Victor Ponta acuză Guvernul de lipsă de transparență în semnarea contractului privind Cupru Min, el afirmând că „toată resursa de cupru va fi pusă la dispoziția unei firme necunoscute” și că, dacă va fi cazul, opoziția va vedea căile juridice de a „opri ceea ce se consideră ilegal”.
„Cel mai important lucru este că astăzi, în ultima zi de semnare a contractului, nu se știu condițiile în care se va semna acest contract. Conform declarațiilor oficiale, se negociază în continuare. Tot până astăzi nu se știe cine este de fapt în spatele companiei care a câștigat licitația. De asemenea, tot astăzi aflăm, și trebuie să informăm publicul clar, că prim-ministrul Ungureanu și reprezentanții Guvernului au dezinformat referitor la încasarea prețului”, a spus Ponta într-o conferință de presă.
El i-a criticat pe premierul Ungureanu și pe membrii Guvernului pentru „dezinformările folosite” pentru „a justifica vânzarea Cupru Min pe o sumă derizorie”. Ponta a criticat și faptul că premierul Ungureanu și purtătorul său de cuvânt au prezentat Cupru Min „ca fiind o gaură neagră”, deși datele Ministerului Economiei din ultimii ani arată altceva.
Potrivit lui Ponta, Mihai Răzvan Ungureanu și Emil Boc „sunt personal vinovați de această operațiune regizată de trecere a rezervei de cupru a României în patrimoniul unei societăți obscure din străinătate”.
„Dacă Guvernul va semna astăzi acest contract ilegal, este posibilitatea acțiunilor juridice și sperăm să le folosim, de reziliere a contractului și de revenire a rezervei de cupru în patrimoniul României”, a adăugat Victor Ponta.
El a apreciat că în perioada următoare, în care premierul a dorit să conducă și Ministerul Mediului, opoziția trebuie să fie atentă, pentru ca alte resurse naturale ale României să nu fie trecute în patrimoniul altor societăți „de obicei de peste ocean”.
Întrebat cum va acționa opoziția dacă va fi semnat acest contract, Victor Ponta a arătat că trebuie să cunoască datele contractului și speră ca presiunea opoziției să oblige Guvernul să nu-l secretizeze.
Ponta a precizat că imediat ce va cunoaște contractul, opoziția poate să vadă toate căile juridice „de oprire a ceea ce consideră a fi ilegal”.
Contractul pentru vânzarea Cupru Min Abrud va fi semnat vineri de către oficiali OPSPI și reprezentanți ai companiei canadienei Roman Copper, prevederile acordului urmând să fie făcute publice săptămâna viitoare, a declarat pentru MEDIAFAX, joi, șeful OPSPI, Florin Vlădan.
„Vom semna mâine contractul de privatizare a Cupru Min. La câteva zile de la semnare, săptămâna viitoare, îl vom face public. Vrem să arătăm că nu este niciun fel de lucru pe care să-l ținem ascuns”, a afirmat Vlădan.
Roman Copper Corp. a câștigat, la începutul săptămânii trecute, licitația organizată de OPSPI pentru vânzarea pachetului integral de acțiuni la Cupru Min Abrud, la prețul de 200,77 milioane euro, de 3,5 ori peste prețul de pornire a licitației, de 57,3 milioane euro.