Prim-ministrul României, Victor Ponta, a dat asigurări că elevii olimpici își vor primi premiile pe care le merită după ce au fost medaliați la olimpiadele internaționale. Afirmația a fost făcută după ce în presa centrală au apărut informații cu privire la situația a 142 de elevi care în anul 2011 au reprezentat România la olimpiade internaționale, obținând medalii de aur, argint, bronz sau mențiuni și care, potrivit legii, ar trebui să primească recompense financiare. Cu toate acestea, premiile în bani de care ar fi trebuit să beneficieze acești olimpici nu pot fi acordate din cauza unei ordonanțe emise de fostul Guvern condus de Emil Boc, în baza căreia se anula orice premiere.
Prezent ieri la Putna, Victor Ponta a declarat că a verificat această problemă, precizând că „este vorba despre o ordonanță a Guvernului Boc prin care s-au tăiat acești bani”. „Ca multe alte nedreptăți de anul trecut, o să le îndreptăm noi”, a ținut să precizeze Victor Ponta.