Premierul Victor Ponta a confirmat că aplicarea celei de-a doua etape de majorare a salariilor în sectorul bugetar, prevăzută pentru decembrie, este condiționată în scrisoarea transmisă FMI de evoluția situației bugetare, dar a asigurat că aceasta este doar o precauție pentru „catastrofe financiare”
„Întotdeauna în scrisorile către instituțiile financiare, toate măsurile sunt sub condiția ca lucrurile să meargă bine, dar se pot întâmpla lucruri neprevăzute. Noi avem banii în buget, dar este o formulă în caz că apar fenomene financiare cu totul neprevăzute sau nu se întâmplă vreo catastrofă financiară cu Grecia sau zona euro. Orice rău se poate întâmpla”, a spus Ponta, la Prima TV.
Agenția MEDIAFAX a anunțat, săptămâna trecută, citând surse oficiale, că Guvernul a aprobat scrisoarea prin care își anunță la Fondul Monetar Internațional (FMI) intenția de a finaliza în acest an procesul de recuperare salarială în sectorul bugetar, documentul prevăzând o majorare a salariilor cu 8% din luna iunie și „reîntregirea deplină” în luna decembrie.
Documentul obținut de MEDIAFAX prevede, ca formulă de redactare, că etapa de majorare salarială din luna decembrie va fi aplicată „dacă situația bugetară va permite acest lucru”.
Guvernul a anunțat anterior că garantează pentru creșterea salariilor și că va tăia din alte cheltuieli în cazul în care situația economică va fi dificilă în partea a doua a anului.
Scrisoarea FMI include și angajamentul Guvernului de a restitui treptat pensionarilor cota din contribuțiile sociale de sănătate reținute ilegal începând cu 2011.
Ponta confirmă că, în scrisoarea FMI, a doua majorare a salariilor este condiționată de economie
