Circa 75-80% dintre companiile de panificație au redus prețul pâinii, cu 15%, după diminuarea TVA la acest produs, la 1 septembrie, micii producători în general au menținut prețurile, iar zece firme au scumpit produsele, potrivit premierului Victor Ponta.
„Sunt vești bune și vești proaste. Adică 75-80% dintre producători, și vreau să mulțumesc în mod special marilor retaileri, lanțurilor de magazine mari, au aplicat scăderea prețului pâinii cu un procent de aproximativ 15%, adică cu cât s-a scăzut și TVA. Avem însă și zece situații în care prețul pâinii a crescut. Dacă tot am scăzut TVA, sunt zece comercianți (…) care au profitat de ocazie să mai mărească prețul la pâine și, în general, cei foarte mici care n-au schimbat cu nimic, nici în sus, nici în jos”, a spus Ponta la începutul ședinței de Guvern.
El i-a cerut totodată ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să anunțe public ce firme au majorat prețurile.
La sfârșitul lunii iulie, Guvernul a avizat reducerea taxei pe valoarea adăugată la pâine de la 24% la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creșterea tot din septembrie a accizelor la alcool și introducerea de accize la bunuri de lux.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale estima că reducerea TVA va crește producția de făină și pâine fiscalizată cu circa 1,4 milioane tone, la 2,8 milioane tone, va crește numărul angajaților legali cu circa 8.500 persoane, iar prețul pâinii la raft va scădea.
Șeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, a anunțat că autoritățile române vor evalua impactul reducerii TVA la pâine la 9% pentru a vedea dacă a scăzut evaziunea fiscală și, în funcție de rezultat, măsura s-ar putea menține sau se va reveni la TVA de 24%.