Premierul Victor Ponta a solicitat miniștrilor să se adreseze Parchetului pentru a cere o informare privind stadiul cercetărilor legate de toate plângerile depuse de aceștia pentru nereguli identificate la preluarea mandatului, adăugând că speră ca persoanele vinovate să fie trase la răspundere.
„Fac un apel către toți miniștrii să continuăm să arătăm de unde sunt uriașele probleme pe care trebuie să le rezolvăm acum. În același timp, exprimându-mi speranța că în curând – și chiar vă rog pe toți să cereți la Parchet o informare privind stadiul cercetărilor în toate plângerile pe care le-ați făcut – îmi exprim speranța că în curând va fi timp să fie cercetate, să fie trase la răspundere persoanele vinovate”, a spus Ponta miniștrilor, la începutul ședinței Executivului.
Premierul a criticat de mai multe ori, în ultima perioadă, faptul că dosarele transmise de către membrii Guvernului către organele de cercetare penală, conținând nereguli identificate de noii miniștri la preluarea mandatului, nu sunt finalizate.