Ponta cere demnitarilor acuzați de incompatibilitate să se explice și, dacă e cazul, să conteste



Premierul Victor Ponta a cerut celor patru demnitari acuzați de ANI de incompatibilitate să demareze toate procedurile legale permise pentru a-și prezenta punctul de vedere în fața instituției și, dacă este cazul, pentru a contesta acuzațiile care li se aduc.
Primul ministru a precizat că, daca acuzațiile ANI se vor dovedi întemeiate, cei în cauză nu vor mai face parte din echipa guvernamentală, transmite Guvernul.
Ponta a luat act de anunțul făcut de Agenția Națională de Integritate, privind constatarea incompatibilității în cazul a patru demnitari.
„Din primele date, am constatat că sesizarile nu se referă la probleme de incompatibilitate legate de activitatea lor în cadrul echipei guvernamentale, ci la elemente din trecut”, afirmă Ponta.
Guvernul arată că, pornind de la aceasta situație, primul-ministru a cerut celor patru demnitari să demareze toate procedurile legale permise pentru a-și prezenta punctul de vedere în fața instituției și, dacă este cazul, pentru a contesta acuzațiile care li se aduc.
„Fiind prima zi a campaniei electorale, primul-ministru consideră că astfel de situații nu trebuie să fie folosite politic, fiind necesar a fi lămurite rapid. Primul ministru a precizat că, dacă acuzațiile ANI se vor dovedi
întemeiate, cei în cauză nu vor mai face parte din echipa guvernamentală”, mai arată Guvernul.
Ministrul Turismului, Eduard Raul Hellvig, a fost găsit incompatibil de către inspectorii de integritate, întrucât pe lângă funcția ministerială a fost și director la o firmă, angajat ca cercetător în științe politice în altă societate și a mai încasat salariu de la o bancă de celule stem.
În același timp, Agenția Națională de Integritate l-a reclamat la Parchetul instanței supreme pe Liviu Pop, întrucât în calitate de ministru interimar al Educației ar fi avantajat patrimonial Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, unde a fost secretar general anterior preluării portofoliului ministerial.
De asemenea, secretarul general adjunct al Guvernului, Sorin Dan Mihalache, a fost găsit incompatibil de către Agenția Națională de Integritate, care a constatat faptul că pe lângă funcția din cadrul Executivului a fost și administrator la o societate, ceea ce contravine Legii privind demnitățile publice.
Și pentru ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, se consideră că nu poate justifica peste 45.000 de euro din avere, bani obținuți în ultimele cinci luni, astfel că Agenția Națională de Intergritate a sesizat Oficiul pentru Spălarea Banilor, dar și Comisia de cercetare a averilor a Curții de Apel Oradea.