Ponta către ministrul Educației: Nu cădeți în capcană și nu vă grăbiți să schimbați legea educației!



Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Educației să nu cadă în capcana în care au căzut predecesorii săi, foști miniștri, și să nu se grăbească să modifice legea educației, precizând că el nu este de acord cu vreo schimbare a legislației fără acceptul tuturor părților implicate, informează Mediafax.”Să nu cădeți în capcana în care au căzut toți miniștrii. O să facem o nouă lege atunci când e toată lumea de acord: Parlamentul, președintele României, sindicatele, profesorii, elevii, părinții. Am văzut că a început iarăși agitația, că schimbăm legea. Eu nu sunt de acord să schimbăm nicio lege a educației până nu stă toată lumea la masă, până nu o gândește pe termen lung, până nu o facem ca în Europa sau ca în America, mai bine zis”, i-a spus Ponta ministrului Educației, în ședința de guvern, în fața presei.El i-a cerut acestuia să nu se grăbească și să nu transmită un mesaj de instabilitate din punct de vedere al legislației în domeniul educației.Examen de admitere la liceele cu număr de candidați mai mare decât locurile oferite, trei probe în plus la evaluarea de la clasa a VIII-a și învățământ profesional redus de la 3 la 2 ani sunt cuprinse în inițiativa legislativă de la care vor începe dezbaterile pentru modificarea Legii educației.



Recomandări

Deputatul Doru Acatrinei vrea să afle de la ministrul Muncii care sunt motivele pentru care nu corelează salariul minim cu un coș de bunuri și servicii la prețuri reale

Pentru elevi cine iese în stradă? Început de an fără lapte și corn, transport gratuit și tichete pentru elevii nevoiași

Început de an fără lapte și corn, transport gratuit și tichete pentru elevii nevoiași
Început de an fără lapte și corn, transport gratuit și tichete pentru elevii nevoiași